marți, 1 octombrie 2013

Declaraţie politică, Bucureşti: Anii au prioritate!




Cea de-a doua declaraţie politică pe care am susţinut-o:

"Dragi colegi,  un bun prilej de a uita de răfuielile politice care caracterizează, din păcate, viața politică din România, este Ziua Internațională a Pensionarilor.

            Începând cu anul 1990, în scopul de a omagia persoanele vârstnice care au avut un rol important în dezvoltarea societății, Organizația Națiunilor Unite a considerat că a dedica o zi din calendarul civil persoanelor de vârsta a treia este ca o reparație pentru eforturile acestora de a contribui la promovarea unor principii sănătoase care să ofere populației tinere bazele pentru a dezvolta și a ține cât mai unită celula de bază a unei societăți, adică familia.

        În secolele trecute, omul în vârstă era foarte apropiat, foarte respectat, aproape divinizat. A îmbătrâni era un lucru foarte prestigios, deoarece un om în vârstă reprezenta de fapt un depozit prețios de pilde, de învățături, care erau transmise nepoților și strănepoților pentru a le destăinui acestora secretele trecutului. Nimeni nu poate nega faptul că, bunicii noștri, reprezintă totuși un adevărat depozit de înțelepciune pentru restul membrilor familiei. Ideal pentru orice societate care dorește să fie sănătoasă este ca acest depozit să fie folosit.

       „Orice batrân care moare este ca o bibliotecă care arde”- spune un proverb, tocmai dorind să ridice vârsta a treia la prestigiul meritat, lucru pe care societățile moderne și orânduirea noastră civilizată uită sau ignoră să le facă.

        Cândva, fiii îi onorau pe cei bătrâni. Locul din capul mesei era rezervat bunicului. Atunci bătrânețea constituia echivalentul unui doctorat în experiență de viață și înțelepciune. În societatea contemporană însă, figura  bunicului  și-a pierdut carisma. De obicei, persoana de vârsta a treia este considerată incapabilă să educe potrivit principiilor pedagogiei  moderne, sau inadaptată social, fără dorința și fără capacitatea de a înțelege noile principii după care se guvernează societățile sau inadaptată prin lipsa de reflecție pentru noile schimbări sociale, trâmbițate pe la toate posturile TV ,,de distinșii băsiști’’ ca și cum ar reprezenta, în mod indubitabil, un câștig pentru societățile aflate în curs de dezvoltare.

          Astfel că, în lumea noastră, a părea bătrân nu mai este deloc un compliment. De cele mai multe ori ne uităm la ei imparțiali și insensibili ca la o greutate care ne doboară și care nu ne permite să ne dezvoltăm și să progresăm. 
           Din experiența guvernărilor trecute, portocalii, constatăm că persoanele de vârsta a treia și-au pierdut rolul patriarhal, pe care în mod firesc îl câștigaseră devenind doar simpli asistați social o piatră de moară în jurul gâtului populației tinere, o corvoadă pentru societate, văzându-se în ele, un mijloc eficient de a sufoca dorința de afirmare a noilor generații, fie vorba între noi, mai puțin prietene cu educația și bunul simț.

Și tot așa am asistat la demonizarea premeditată a părinților noștri, demonizare  bine gândită de niște indivizi portocalii, care s-au plimbat ca melcii pe autostrada bunului simț, dar care, în mod paradoxal s-au erijat în continuatori ai tradițiilor pe care cu jertfă părinții și bunicii noștri le-au păstrat. În realitate însă, respectul datorat acestor persoane nu a valorat nici măcar cât o ceapă degerată. Ce au mai reușit băsiștii să facă? Au scos din manualele școlare și povestioara lui Barbu Delavrancea ,,Bunicul”, așa ca o pedeapsă binemeritată pentru vârsta a treia, Doar se cereau pe piață noile produse ale democrației.

Învățați să vă prețuiți bătrânii atât timp cât îi mai aveți printre voi  sunt cuvintele care ne arată  ce loc important ar trebui să ocupe această categorie de ,,tineri cu părul alb’’, în cadrul societății.

Comportamentul cu persoanele în vârstă este un indiciu al gradului de umanitate al familiei și al societății. Educația ar trebui să reprezinte indicatorul care să ne încline atenția și spre această categorie de vârstă. Politicienii au datoria morală să pună umărul la treabă tocmai pentru oferirea unui trai mai bun persoanelor în vârstă, care au ținut de-a lungul timpului societatea și poporul unite și suverane. Nu pot să nu uit nesimțirea cu care unii colegi de ai noștri din guvernările anterioare portocalii propovăduiau și promovau ca medicament pentru această societate bolnavă de ipocrizie și lașitate, ieșirea pe cale naturală din sistem.

Domnilor colegi, din guvernările băsiste, ați uitat de acest ,,produs remarcabil’’ al tinerii democrații românești? Nu vă mai aduceți aminte cum pentru toate problemele cotidiene, locuri de mună pentru tineri, locuințe pentru tineri, salarii la bugetari, soluția găsită era  ieșirea pe cale naturală din sistem? Evident că vă mai aduceți aminte și de pensionarii îmbrânciți de jandarmerie, în preajma Palatului Cotroceni, sau de pensionarii abuzați de aceleași organe protectoare ale statului în Piața Universității sau de multe alte asemenea abuzuri, pe care cu siguranță le țineți minte, însă doar sperați că vor fi uitate de noi toți în ignoranța noastră. Este o crimă adusă umanității, un genocid social.

Țin să vă precizez că niciodată nu vom permite și nu vom fi de acord cu atitudinea de acest tip față de persoanelor în vârstă. Împreună cu autoritățile locale am reușit să conving comunitatea ieșeană, că mângâierea adusă persoanelor de vârsta a treia poate constitui o virtute care să ne mai spele păcatele pe care le facem, fiecare om în parte. 

În această ordine de idei vă precizez că la Iași autoritățile locale susțin un proiect  dedicat persoanelor în vârstă înființând până în acest moment 5 cluburi ale pensionarilor, sub forma unor locuri special amenajate pentru recreerea acestora, considerând că aceasta este o dovadă de responsabilitate față de niște oameni care au contribuit în cel mai fericit mod la ceea ce suntem noi acum  și mă refer aici la familiile noastre, la pregătirea noastră, la educația noastră și la solidaritatea socială a populației și la mobilizarea comunității pentru a putea face față schimbărilor majore care au trecut în ultimele sute de ani peste acest popor, parcă prea vitregit de soartă. 

Nu pot decât sa-mi exprim profunda apreciere față de persoanele de vârsta a treia și nu pot decât să-mi doresc să fiu capabil să găsesc soluții pentru a oferi acestor oameni mângâierea aceea sufletească de care cu siguranță au nevoie. Domnilor colegi deputați, nu uitați de bătrânii noștri!
                                                                                                
   Vă mulțumesc!"

    Deputat Sorin Avram IACOBAN
    Colegiul 10 - Tătăraşi, Iaşi

Niciun comentariu: