Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Onorat Prezidiu,
Dragi colegi,
Cu îngăduinţa
dumneavoastră am să vă prezint declaraţia politică intitulată :
Două secole de excelenţă la
Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din
Iaşi
Dintre cele
56 de instituţii de învatamânt superior din România, Universitatea Tehnică
“Gheorghe Asachi” din Iaşi
are cea mai veche tradiţie în domeniul pregătirii inginereşti.
Universitatea
Tehnică ieşeană este moştenitoarea tradiţională a învăţământului tehnic
superior românesc ale cărui origini se leagă de prima Şcoală de Inginerie de pe
teriotoriul ţării noastre, având titulatura “Şcoala de Ingineri Hotarnici şi
Civili”, creată în Moldova la începutul secolului al-XIX-lea de către marele
cărturar Gheorghe Asachi.
În
noiembrie 1813, învăţatul Gheorghe Asachi a pus, pentru prima dată în
ţară, bazele învăţământului tehnic superior - prin înfiinţarea unei clase de
ingineri. Acest moment a intrat în istoria românilor ca început al
învăţământului academic în limba română.
În anul
1948 ia fiinţa Institutul Politehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi care
funcţionează sub această denumire pană în 1993 când, în urma reformei
Învatamantului românesc superior, devine Universitatea Tehnică “Gheorghe
Asachi”, având în componenţă un număr de 11 facultăţi.
În fiecare
an, între 13-15 octombrie, Universitatea Tehnică organizează o serie de
manifestări ca urmare a aniversării “Zilelor Universităţii”. Pentru Iaşi, un
oraş prin excelenţă studenţesc şi cultural, este foarte importantă activitatea
învăţământului tehnic deoarece în urbea noastră s-au pus bazele învăţământului
românesc de performanţă.
Anul acesta
este cu atât mai special cu cât univesitatea ieşeană este în faţa a două
jubileuri: 200 de ani de la înfiinţarea Şcolii de Ingineri Hotarnici şi Civili
şi 75 de ani de la începerea cursurilor Şcolii Politehnice ieşene. De-a lungul
istoriei, Universitatea Tehnică din Iaşi a fost în primele rânduri ale
excelenţei, remarcâdu-se prin câştigarea unor competiţii cu un important impact
internaţional, dintre care amintim:
-EUROPEAN BEST
ENGINEERING COMPETITIONS, la Varşovia
-Concursul ICAMES
(2013), la Istambul, unde echipa Universităţii a câştigat medalia de aur.
Cu un număr
de peste 18.000 mii de studenţi, dintre care aproximativ 9.000 rezidenţi ai propriului
Campus, Universitatea Tehnică ocupă locul doi în ţară în ceea ce priveşte
numărul tinerilor pregătiţi, după Universitatea Politehnică Bucureşti.
Conducerea Universităţii a manifestat permanent preocupare faţă de condiţiile
oferite cursanţilor şi faţă de infrastructura specifică din Campusul propriu,
reuşind, prin atragere de fonduri europene, să modernizeze căminele studenţeşti
la cel mai înalt standard.
În aceeaşi ordine de idei, studenţii Universităţii Tehnice au la dispoziţie o bază sportivă ultra modernă, corespunzătoare pentru activităţi sportive polivalente, precum şi o cantină reabilitată cu fonduri europene unde îşi desfaşoară activitatea un personal calificat la cel mai înalt nivel.
În aceeaşi ordine de idei, studenţii Universităţii Tehnice au la dispoziţie o bază sportivă ultra modernă, corespunzătoare pentru activităţi sportive polivalente, precum şi o cantină reabilitată cu fonduri europene unde îşi desfaşoară activitatea un personal calificat la cel mai înalt nivel.
Deşi criza
din ţară a adus atingere şi învăţământului
superior, inimoşii profesori au continuat să pregătească studenţi foarte bine
calificaţi, urmând tradiţia zecilor de ani de funcţionare în care,
Universitatea a pregătit specialişti care s-au remarcat prin proiectele lor
ştiinţifice la nivel internaţional.
În această ordine de idei, amintim de Procopiu Ştefan descoperitorul magnetonului teoretic “Bohr-Procopiu”, întemeietorul Şcolii de Magnetism din Iaşi, fiind declarat “Doctor honorius causa” a Institutului Politehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi, sau pe Vitalie Belousov, fost student al Facultăţii de Mecanică, personalitatea cu cele mai multe medalii de aur din lume, 71 la număr, 7 medalii europene de stat şi 9 titluri internaţionale, care a fost şi rectorul Universităţii ieşene.
În această ordine de idei, amintim de Procopiu Ştefan descoperitorul magnetonului teoretic “Bohr-Procopiu”, întemeietorul Şcolii de Magnetism din Iaşi, fiind declarat “Doctor honorius causa” a Institutului Politehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi, sau pe Vitalie Belousov, fost student al Facultăţii de Mecanică, personalitatea cu cele mai multe medalii de aur din lume, 71 la număr, 7 medalii europene de stat şi 9 titluri internaţionale, care a fost şi rectorul Universităţii ieşene.
Mediul
universitar tehnic ieşean a contribuit cu întâietate la numeroase proiecte
ştiinţifice dintre care menţionăm mega-proiectul “ENERED”-dezvoltarea
platformei de cercetare pentru energie eficientă şi durabilă în valoare de
peste 10 milioane de euro.
Dragi
colegi, câştigarea unui loc cât mai fruntaş între ţările Uniunii Europene nu se
poate obţine decât prin pregătirea corespunzătoare a tinerilor care absolvă
formele de învăţământ superior. Astfel, una din priorităţile actualei guvernări
este, pe lângă reparaţia morală adusă acestui domeniu şi asigurarea unei
finanţări corespunzatoare pentru a obţine performanţă.
Avem datoria morală să fim alături de profesorii noştri pentru că, ceea ce am ajuns noi, cei prezenţi în această sală, astăzi, se datorează, în mare măsură şi dascălilor care ne-au iniţiat şi care ne-au pregătit atât în meseria pentru care am optat, cât şi în viaţa de zi cu zi.
Vă mulţumesc!
Deputat Sorin Avram IACOBAN
Colegiul 10 Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu