Distinse domnule
Preşedinte,
Onorat prezidiu,
Stimate doamne şi
stimaţi domni deputaţi !
Cu
îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată:
“Viitură
istorică” de ilegalităţi, la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad
După ce actualul
director al A.B.A. Prut- Bârlad şi-a transformat sindicatul instituţiei în
„gardă pretoriană personală”, de data aceasta o mega inginerie economică iese
la iveală. Domnul director Corneliu Creţu, probabil ca urmare a „experienţei”
dobândite în fruntea acestei instituţii, recalifică juridic dispoziţiile legale
cu privire la contractele de concesiune, oferind experţilor în drept şi autorităţilor
legale o interpretare de Guiness Book a O.U.G. 54 / 2006.
Obiectul acestui nou „patent” al conducerii A.B.A.
Prut-Bârlad a fost Acumularea Tungujei. Astfel, după ce în 2006 A.B.A. Prut- Bârlad
încheie un contract de concesiune fără licitaţie, prin încredinţare directă cu
S.C. MANTOVANA S.R.L. Vaslui, în 2007 spiritul de „legalist convins” al
domnului director Corneliu Creţu face ca, fără să se rezilieze contractul
iniţial cu S.C. MANTOVANA S.R.L. (contract prin încredinţare directă ilegal),
să se organizeze o licitaţie pentru aceeaşi acumulare, căştigătoarea licitaţiei
fiind S.C. DALIS S.R.L., societate care a fost pusă în posesie după 55 de zile
de la câştigarea acesteia.
Evident că, până la izbucnirea scandalului între
cele două societăţi, una câştigătoare a unei licitaţii, iar cealaltă
câştigătoarea unui contract prin încredinţare directă, nu a mai fost decât un
singur pas. Deşi societatea MANTOVANA S.R.L. Vaslui exploata în continuare
Acumularea Tungujei, A.B.A. Prut- Bârlad factura redevenţa pentru S.C. DALIS
S.R.L.; mai mult, precizăm că în caietul de sarcini al licitaţiei, acumularea
vizată figura liberă de orice sarcini, neexistând nici un act prin care să se
precizeze că aceasta fusese încredinţată fără licitaţie spre exploatare unei
alte societăţi comerciale.
Evident că ambele societăţi acţionează A.B.A. Prut-Bârlad în
instanţă, experţii stabilind pentru acestea un prejudiciu direct foarte ridicat
anume, 6.101.970 RON ca prejudiciu pentru S.C. MANDOVANA S.R.L. şi 22.500.000
RON ca prejudiciu pentru societatea DALIS S.R.L.
În replică fiind foarte aproape de a pierde amundouă
procesele din cauza „ingineriilor financiare” la care a apelat, directorul
A.B.A. Prut-Bârlad îşi foloseşte din nou inspiraţia proverbială propunând lui
S.C. DALIS exploatarea Acumulării Pârcovaci printr-un act adiţional, în
compensaţie, iar lui S.C. MANDOVANA un act de tranzacţie înrobitor pentru
propria instituţie, probabil pentru a scăpa de acuzaţiile penale care i se
puteau aduce.
Preferând costumul de tip „Armani” în locul salopetelor dungate
din penitenciare, domnul director ing. Corneliu Creţu, printr-o singură
semnătură încheie un act prin care prelungeşte contractul ilegal de utilizare a
resurselor de apă până în 2019 pentru S.C MANTOVANA, o pune pe aceasta în posesie
(societatea exploata fără a fi pusă în posesie!!!) îi oferă pentru asigurarea
tăcerii o despăgubire de 150.000 RON, scutire pe o perioadă de 4 ani de la
plata chiriei, redevenţei şi se obligă să ofere câştigătoarei de drept a
licitaţiei, societatea DALIS S.R.L., Acumularea Pârcovaci.
Ceea ce ne miră este faptul că domnul director prelungeşte
utilizarea contractului până în 2019, deşi acelaşi personaj semnează alte două
acte către aceeaşi societate prin care somează să elibereze amplasamentul
Acumulare Tungujei, de orice sarcini, precum şi un alt act prin care notifică
aceleeaşi societăţi, rezilierea contractului din cauza neîndeplinirii clauzelor
contractuale, neîndeplinire care lasă fără obiect contractul iniţial.
De partea cealaltă, S.C. DALIS primeşte prin act adiţional
Acumularea Pârcovaci, acumulare care nu a putut fi exploatată din cauza
faptului că Garda Naţională de Mediu prin Comisariatul Judeţean Iaşi, intervine
în 2010 şi interzice practicarea acvaculturii şi pisciculturii pentru motivul
că acumularea Pârcovaci este rezervaţie naturală, intrând astfel sub incidenţa
O.G. nr. 57 / 2007 privind regimul ariilor protejate.
Procesul verbal al Comitetului de Direcţie al A.B.A.
Prut-Bârlad din data de 30.04.2009 a fost falsificat de conducerea A.B.A. Prut-Bârlad
în sensul adăugării în mod ilegal, pe un singur rând a precizării că „domnul
Burghelea supune aprobării pentru instanţă, tranzacţia cu S.C. MANTOVANA”
(tranzacţie înrobitoare pentru instituţie).
Procesul verbal are trei puncte pe
ordinea de zi şi nici unul din aceste puncte nu vorbeşte despre această
tranzacţie, mai mult, scrisul unde se precizează de această tranzacţie are alte
caracteristici şi este diferit faţă de toate celelalte menţiuni ale procesului
verbal iar aşa zisul domn Burghelea nu figurază ca prezent la şedinţa
Comitetului de Direcţie şi nici nu semnează pe vreo pagină acest proces verbal,
aspecte care ne duc la concluzia că precizarea privind tranzacţia a fost
inserată în mod fraudulos şi că cei care au semnat procesul verbal de şedinţă,
alţii decăt cei care au semnat tranzacţia, au fost induşi în gravă eroare.
Văzând că nu poate fi exploatată nici Acumularea Pârcovaci,
conducerea A.B.A. Prut- Bârlad, demonstrează că are resure nelimitate în
driblarea dispoziţiilor legale şi cu un dispreţ obraznic faţă de aceleaşi
dispoziţii, propune lui S.C. DALIS S.R.L., de data aceasta, exploatarea
Acumulării Cătămărăşti Deal din judeţul Botoşani, acumulare care era dată în
concesiune unei alte societăţi, S.C. DONA IMPEX S.R.L. Tocmai pentru acest
motiv păgubitul S.C. DALIS amână cu un an de zile exploatarea Acumulării
Cătămărăşti Deal tocmai pentru a aştepta încheierea contractului cu S.C. DONA
IMPEX S.R.L.
Directotul A.B.A. Prut- Bârlad nu se dezice de practicile de
natură penală şi cu trei luni de zile înainte de expirarea contractului de
concesiune între instituţia pe care o manageriază şi S.C. DONA IMPEX S.R.L.,
deşi propusese acumularea respectivă lui S.C. DALIS, aprobă sub concesiunea
dintre S.C. DONA IMPEX S.R.L. şi S.C. PIRANIA S.R.L. Botoşani pe o perioadă de
7 ani, deşi una din clauzele contractului iniţial prevedea interzicerea
oricărei clauze de subconcesiune, actele acestea având toate aceleaşi numitor
comun, anume persoana domnului director Corneliu Creţu.
Între timp, experţii din dosarul de judecată în care
reclamant era S.C. DALIS, au stabilit ca prejudiciu, pe lângă cele 22.500.000
RON, prejudiciu cu privire la lipsa de întrebuinţare a Acumulării Tungujei şi
un prejudiciu de 8.000.000 RON pentru lipsa de întrebuinţare a Acumulării
Pârcovaci. Având la bază o hotărâre a A.N.R.M.A.P. prin care se menţiona că
actul juridic iniţial încheiat cu S.C. DALIS era unul legal şi în conformitate
cu O.U.G. 54 / 2006, societatea păgubită cere din nou spre exploatare Acumularea
Tungujei.
A.B.A. Prut-Bârlad răspunde cu o „deosebită solicitudine”
societăţii DALIS S.R.L. încheind proces verbal de predare în exploatare, nu
societăţii păgubite ci S.C. MANTOVANA
S.R.L. punând astfel în aplicare o tranzacţie care nu avea girul Comitetului de
Direcţie şi care nu făcea altceva decât să confirme un contract iniţial
atribuit direct fără licitaţie şi deci ilegal, deşi aceeaşi A.B.A. Prut-Bârlad,
printr-o serie de acte, stabilea printre altele că începând cu data de
01.04.2007 contractul era reziliat, din cauză că:
- nu s-a procedat la
predarea-primirea şi delimitarea obiectivului printr-un proces verbal în
termenul stipulat în contract.
- nu s-a întocmit niciun raport cu populare cu peşte.
- nu există niciun proces verbal privind acţiunile
desfăşurate pe acumulare, aşa cum obliga contractul iniţial.
- nu există o delimitare a posibilităţilor de circulaţie a
mijloacelor de transport pe apă.
- nu au fost amplasate inscripţionări, avertizări sau
marcaje privind restricţiile ce operează în zonă, toate acestea denotând lipsa
de seriozitate a S.C. MANTOVANA S.R.L. aşa cum rezultă dintr-un act oficial
trimis către expertul tehnic Nicuale Angelescu, act care poartă aceeaşi
semnătură, cu siguranţă nu v-aţi înşelat, semnătura domnului director ing. Corneliu Creţu.
Dragi colegi, se anunţă o viitură istorică în zona de
respensabilitate a A.B.A. Prut-Bârlad numai că,
de această dată, viitura este formată din elementul material al mai
multor infracţiuni. Dacă am face un rezumat al managementului conducerilor care
s-au perindat pe la A.B.A.
Prut-Bârlad şi mai cu seamă a managementului actualei conduceri, vom vedea că
rezultatele sunt demne de menţionat la seminariile care se ţin studenţilor
facultăţilor de drept din ţară la disciplina drept penal, anume infracţiuni
contra patrimoniului.
Numeroasele procese aflate încă pe rol, zecile de milione
de RON reprezentând prejudicii ale diferitelor societăţi comerciale cu care
s-au încheiat contracte, tranzacţii înrobitoare pentru instituţie tocmai pentru
a scăpa de rigorile legii, încredinţări directe atunci când se impuneau
licitaţii şi subconcesiuni atunci când acest fel de acte erau interzise sunt
„principalele realizări” cu care se „mândreşte” conducerea actuală a A.B.A.
Prut-Bârlad. Aceasta jonglează cu acumulările de apă pe care le gestionează în
acelaşi fel în care jonglează cu dispoziţiile legale!
Dragi colegi, am promis electoratului că nu vom mai repeta
greşelile făcute de cea mai slabă guvernare din istoria României, anume
guvernarea portocalie şi suntem decişi să respectăm această promisiune.
Considerăm de extremă urgenţă lămurirea situaţiei, de fapt şi de drept, de la A.B.A. Prut-Bârlad, şi de
asemnea consider că, aşa cum v-am mai prezentat de la această tribună, este
extrem de periculos şi faptul că există un raport al Corpului de Control al
Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice prin care se aduce la
cunoştinţă că numeroase lucrări de apărare de pe valea Prutului sunt fictive
sau efectuate necorespunzător, lucru care ar putea duce la punerea în pericol a
vieţilor comunităţilor care sălăşluiesc în această zonă geografică.
Tocmai din
această cauză îmi asum iniţierea unei Comisii Parlamentare de Anchetă care să
verifice în amănunt situaţia de fapt şi toată documentaţia de drept necesară
pentru a se putea stopa, într-un mod eficient, „viitura de ilegalităţi” de la A.B.A. Prut-Bârlad.
Vă mulţumesc!
Deputat Sorin Avram IACOBAN
Colegiul 10 Iaşi