Domnule Preşedinte Cristian
Adomniţei, domnilor foşti colegi de guvernare, fac apel la dumneavoastră, la raţiune
şi înţelepciune!
Ştiu că sunteţi epuizaţi după efortul guvernării, epuizare
din cauza căreia aţi plecat din USL. Acum
staţi mai mult prin şedinte şi delegaţii permanente, pentru a vă convinge unii
pe alţii, dacă a fost sau nu bine ce aţi făcut. Dar, înainte de a arunca cu
piatra, uitaţi-vă o clipă în oglindă!
Sub
semnul USL, alături de PSD, aţi promis pe 24 Ianuarie ieşenilor, victorie până
la capăt pentru a scăpa de regimul Traian Băsescu!
Sub simbolul USL şi cu sprijinul PSD aţi ajuns Preşedintele
Consiliului Judeţean!
Sub sigla USL şi împreună cu PSD aţi susţinut Manifestul
pentru Iaşi, document care înglobează proiectele importante ale Iaşului!
Sub aripa USL şi cu voturile PSD aţi obţinut un post de
viceprimar al Municipiului Iaşi, 11 consilieri judeţeni, 6 consilieri locali în
Iaşi, 45 de primării, directori de
deconcentrate şi nenumăraţi consilieri locali în comune.
Stau şi mă întreb: V-a lovit dintr-o dată amnezia, sau
acesta vă este caracterul?
Eu sunt unul dintre cei doi PSD-işti care nu a votat alianţa
cu PNL-ul, şi nu pentru că nu am înţeles pragmatismul şi realismul pentru care
această alianţă s-a înfăptuit, ci pentru că vă cunosteam caracterul, domnule Adomniţei!
Înainte de ruperea alianţei, toate televiziunile titrau că,
în numeroasele şedinte ale PNL, unul dintre cei mai vehemenţi opozanţi ai USL
este liderul de la Iaşi,
Cristian Adomniţei.
Lunea trecută aţi fost la Vasile Blaga, în
sediul din Modrogan, cu căciula în mână, pentru a obţine de la PDL Iaşi voturile în CJ şi
CL. Nu le-aţi obţinut!
Ieri, trâmbiţaţi prin Parlament că veţi obţine de la BPN al PDL voturile mult
dorite. Nu le-aţi obţinut!
Ia mai uitaţi-vă o dată în oglindă, domnule Adomniţei! Nu
cumva, tot dumneavoastră sunteţi cel care la discursul de investitură ca Preşedinte
al Consiliului Judeţean Iaşi spuneaţi: "Oamenii
şi-au pus speranţe foarte mari în USL. Atât eu, cât şi domnul Primar Gheorghe
Nichita, suntem obligaţi să lucrăm împreună, pentru proiectele orasului şi ale
judeţului nostru. Nu avem voie să dezamăgim ci, cu bună credinţă, cu bună
cuviinţă şi cu perseverenţă vom duce la bun sfârşit toate aceste proiecte".
Cum a rămas cu buna credinţă şi cu buna cuviinţă, domnule
Cristian Adomniţei? Cu dezamăgirea nu vă mai întreb, pentru că vedem cu toţii
cum staţi!
După 22 de ani, în care Iaşul a fost tot timpul în opoziţie
cu puterea de la Bucureşti,
după toate încercările dumneavoastră de a vă preda cu arme şi bagaje la PDL, cam ce aţi fi vrut să
facă PSD Iaşi? Să se încreadă în buna dumneavoastră cuviinţă şi credinţă şi să
arunce Iaşul de pe trendul ascendent pe care îl are în ultimii ani?
Vă este mai uşor să mergeţi cu jalba-n proţap şi cu capul
plecat la inamicii politici, decât să staţi cu fruntea sus şi cu perseverenţa
de care spuneaţi, lângă aliaţi, ducând la bun sfârşit promisiunile făcute către
ieşeni?
Domnule Adomniţei, măcar în ceasul al 12-lea, vă cer o
minimă demonstraţie de maturitate politică, prin aceea de a avea raşiunea şi înţelepciunea
menţinerii alianţei USL la Iaşi.
Şi pentru că, un înţelept antic spunea: "Raţiunea e
mai preţioasă decât toate avuţiile lumii", consider că nu aţi avea nevoie
decât de o clipă de luciditate şi meditaţie, după ce veţi fi terminat de
numărat stelele de pe steagul UE, ca să vă gândiţi şi la cei care aşteaptă de
la dumneavoastră, un tânăr politician, doar să vă ţineţi cuvântul dat.
Dacă nu puteţi, atunci daţi-vă demisia de ruşine, pentru
că pe cea de onoare nu o meritaţi!
Cu compasiune,
Deputat PSD Iaşi
Sorin
Avram Iacoban
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu