Una dintre priorităţile României ar trebui să vizeze natalitatea. Este o problemă pentru care ar trebui creată şi adoptată în cel mai scurt timp o strategie la nivel naţional.
Distinse domnule Preşedinte,
Onorat prezidiu,
Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi
!
Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi
prezenta declaraţia politică intitulată:
Dragi colegi, trecerea la o
economie şi la o dimensiune socială modernă după 1989 a adus cu sine şi unele
aspecte negative care pun în mare pericol stabilitatea statului român şi aici mă
refer la sporul natural negativ al populaţiei. Este cunoscut faptul că trecerea
societăţii la o economie modernă duce cu sine şi la instalarea fenomenului de
scădere a natalităţii dar şi de scădere a mortalităţii. Numai că în ţara noastră,
scăderea natalităţii a avut o curbă descendentă foarte periculoasă, la acesta
concurând şi scăderea fertilităţii precum şi scăderea numărului de căsătorii,
iar rata mortalităţii nu a reuşit să
echilibreze acest proces, dimpotrivă l-a şi forţat, rata mortalităţii înregistrând
creşteri periculoase mai ales după 1993. Suntem codaşii Europei in ceea ce
priveste rata mortalităţii generale şi in ceea ce priveste rata mortalităţii
infantile.
Căsătoria,
familia şi religia au pierdut în ultimii 25 de ani din încrederea populaţiei.
Mai mult, creşterea utilizării contracepţiei, schimbarea legislaţiei avortului în
sensul unui avort nu permisiv ci chiar încurajat, deşi nu ar exista motive de
avort terapeutic, au făcut din România o ţară a cărei populaţie scade într-un
ritm ameţitor, ultimele statistici prevăzând pentru anul 2050 un maxim de
populaţie de 16 milioane de oameni, în cel mai optimist scenariu.
Reculul fertilităţii este un fenomen
general şi a apărut în Europa în primele 3 decenii ale secolului XX. În România,
începând cu anul 1966 a
avut loc o redresare importantă a natalităţii dar şi o creştere importantă a
mortalităţii negative şi infantile, cu toate acestea având un spor pozitiv al
populaţiei până în 1993.
Dacă
în perioada 1947-1955 natalitatea înregistra valori foarte ridicate de 25,6 nou
născuţi la 1.000 de locuitori, în 1965, datorită unei legislaţii permisive a
avortului şi datorită altor cauze deja enumerate, rata natalităţii scăzuse îngrijorător
la doar 14,3 nou născuţi la 1.000 de locuitori. Evident, conducerea ţării de
atunci a luat o serie de măsuri radicale pentru a revigora natalitatea, cea mai
radicală fiind interzicerea avorturilor. Astfel, în primii ani după aceste măsuri,
rata natalităţii se situa din nou la un nivel încurajator de 27,4 în 1967 şi de 26,7 în 1968 la 1.000 de locuitori, numărul
copiilor nou născuţi într-un an fiind undeva în jur de 520.000 de
copii.
Între
1980 şi 1989 rata natalităţii scade dar se menţine încă la un nivel încurajator
între 14 şi 18 copii nou născuţi la 1.000 de locuitori, numărul total al naşterilor
pe parcursul unui an de zile fiind undeva la valoarea de 400.000 de naşteri.
După
1989, am importat din Europa cele mai proaste exemple care au dus, în mod
inevitabil, la prăbuşirea procentului natalităţii. Evident, românii au îmbrăţişat
cele mai proaste modele sociale pe care le-a putut exporta Europa şi aici mă
refer la un număr foarte mic de copii aduşi pe lume, naşterile la o vârstă înaintată,
ignorând pericolele pentru mame şi naşterile din afara căsătoriilor.
Rata
natalităţii a scăzut la 13,6 în 1990, la 9,9 în 2010 şi la 9,4 în 2013.
Pe segmentul cel mai recomandat pentru prima
naştere, anume între 20 şi 24 de ani s-au înregistrat mult mai puţine naşteri
decât până în 1990, procentul coborând
de la 37,3 la 1.000 de locuitori la 24,4 la 1.000 de locuitori, ponderea crescând
la segmentul de vârstă între 25 şi 39 de ani.
Scăderea
natalităţii de după 1995 a
dus şi la creşterea ponderii nou născuţilor de rangul 1 până la 52, 4 % şi la
cresterea ponderii nou născuţilor de rangul 2 până la 30,6 %, deşi cu doar câţiva
ani înainte de 1995 aceste ponderi nu treceau de 47% respectiv 27%, ceea ce înseamnă
că modelul preferat de familie a devenit modelul cu unul sau maxim 2 copii.
Înainte
de 1990 naşterile în proportie de 96% ,97%
se produceau în căsătorii, fiind foarte important factorul nupţialitate.
Dacă la vremea respectivă se înregistra un procent de nupţialitate de 10-12 căsătorii
la 1.000 locuitori, după 1994 procentul a scăzut sub 7 căsătorii la 1.000 de
locuitori. Aceasta a determinat creşteri îngrijorătoare a vârstelor medii de căsătorie
şi de prima naştere, cu cel puţin 3-4 ani.
Raportat
la anul 2010 procentul de naşteri din afara căsătoriilor a crescut îngrijorător
de la 4-5 % (1989) la 27,7 %, mai ales
la tinerele de sub 25 de ani (în proporţie de 60,2 %) şi mai cu seamă în mediul
rural. O altă consecinţă a acestui dezastru demografic a fost şi creşterea
abruptă a procentului de naşteri nelegitime.
Pe
aşezare geografică, judeţele din Nord şi Est, mai cu seamă judeţele din Moldova
încă înregistrează procente cât de cât decente de natalitate, spre deosebire de
zona de Vest şi Sud-Vest unde ne aflăm în pragul unei crize a natalităţii.
Dacă
analizăm indicele de rată a fertilităţii, adică numărul mediu de copii la o
femeie, vom vedea că, faţă de 1960 înregistrăm valori la jumătate, ceea ce
poate echivala cu un veritabil genocid demografic. Astfel, dacă în 1960 aveam un
număr de 2,3 copii la o mama, în 1968, după criticatul decret de interzicere a
avorturilor, numărul a crescut la 3,7 copii la o mama, în 1989 aveam încă un
număr decent care putea asigura un spor pozitiv de populaţie, anume de 2,2
copii la o mama. După doar 2 ani, în 1991 înregistram un număr de 1,6 copii la
o mama iar în 2010 de 1,3 copii la o mama, ţinând cont că orice valoare de sub
2 copii la o persoană de sex feminin înseamnă spor negativ de populaţie.
Ca
şi o concluzie, România este pe antepenultimul loc la rata natalităţii în lume,
cu un număr actual de 9,3 naşteri la 1.000 de locuitori, procente mai mici cu
doar 8 naşteri la 1.000 de locuitori găsind în Germania şi Japonia. În schimb, în
Franţa şi Marea Britanie procentul este de 13 naşteri la 1.000 de locuitori,
Suedia 12 naşteri la 1.000 de locuitori, Finlanda, Olanda şi Belgia câte 11 naşteri
la 1.000 de locuitori şi Irlanda câte 16 naşteri la 1.000 de locuitori.
Dacă
am fi menţinut procentul de naşteri din 1960 sau măcar cel din 1989, cu siguranţă
eram pe primul loc în Europa la rata natalităţii.
În
ceea ce priveşte rata mortalităţii, aceasta în loc să scadă, aşa cum se întâmplă
în lumea civilizată, a crescut în mod îngrijorător.
Dacă în anul 1984 aveam o rată a mortalităţii de 10,3 decese la 1.000 de
locuitori, în 1996 numărul a ajuns la 12,7 decese la 1.000 de locuitori, în
zilele noastre procentul fluctuând între 11,7 şi 12,1 deşi media europeană este
undeva la 9,6 persoane la 1.000 de locuitori.
Singurul
lucru pozitiv pentru România este că speranţa medie de viaţă a crescut de la
sub 70 de ani în anii ̓90 la 74,26 de ani în 2010 şi la 75 de ani în 2012 însă
totuşi cu mult sub media europeană de 80 de ani.
Dacă
în 1990 încă aveam un spor pozitiv al populaţiei, înregistrând o rată a natalităţii
de 13,6 şi o rată a mortalităţii de 10,6 la 1.000 de locuitori, din 1993 am înregistrat
numai spor natural negativ de populaţie în mod constant. Astfel, pentru anul
1993 o rată a natalităţii de 11 căreia îi corescpunde o rată a mortalităţii de
11,6, pentru anul 1999 o rată a natalităţii
de 10,4 căreia îi corespunde o rată a mortalităţii de 11,8, pentru anul 2006 o
rată a natalităţii de 10,2 căreia îi corespunde o rată a mortalităţii de 12,
iar în 2012 avem înregistrată o rată a natalităţii de 9,4 careia îi corespunde
o rată a mortalităţii de 12, toate aceste valori fiind calculate la 1.000 de
locuitori.
Dragi
colegi, am abordat această temă deoarece sporul
natural negativ de populaţie în tendinţa abruptă care se manifestă în
România, aduce cu sine trei foarte mari pericole:
1.
Pune în pericol major fondul de pensii.
2.
Declinul demografic scade P.I.B. .
3.
Raportat pe plan mediu şi lung, declinul major
demografic pune în pericol siguranţa naţională.
Cred că
ar trebui să ne preocupe, ca o urgenţă naţională, stabilirea unei strategii
concrete de sprijinire a natalităţii şi de reducere a mortalităţii generale şi
a mortalităţii infantile. Ca şi constanţă
negativă a acestor două criterii suntem în ultimele 3 state din Europa, ceea ce
nu este un motiv de mândrie. Şi nu în ultimul rând, trebuie să asigurăm generaţiilor
viitoare un stat care să nu se prezinte “vlăguit şi îmbătrânit”, pentru că în
caz contrar, generaţiile viitoare vor găsi România doar pe harta secolelor
trecute, lucru pe care nu ni-l dorim şi pentru care trebuie să luăm măsuri
urgente.
Vă mulţumesc!
Deputat
PSD
Sorin
Iacoban
Colegiul
10, Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu