Distinse domnule Preşedinte,
Onorat prezidiu,
Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi !
Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia politică
intitulată:
27 martie 1918 – o zi care va ramane în veci întipărită
în mintea romanilor
Dragi colegi, ziua de 27
martie 1918 reprezintă primul pas în infăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie
1918, care a avut ca punct de plecare actul patriotic săvârşit de unioniştii din
Basarabia ce au spus “Nu” dominaţiei străine şi au arătat prin aceasta şi
românilor bucovineni şi românilor transilvăneni că nici o naţiune din lumea nu poate să se opună visului românilor de
pretutindeni anume, unirea într-un singur stat naţional, suveran şi
independent.
De-a lungul istoriei,
teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost o monedă de schimb pentru marile puteri
care, astfel, şi-au stabilit sferele de dominaţie în zona Mării Negre. Cu un
Imperiu Ţarist aflat în plină expansiune, şi un Imperiu Otoman care nu dorea să
piardă influenţa în zonă, teritoriul dintre Prut şi Nistru a constituit, de
cele mai multe ori, un profitabil schimb între cele două imperii.
Până în 1812, Țara Muntenească purta numele de
Basarabia însă, din 1812, Basarabia este numele dat de Imperiul Ţarist,
teritoriului voievodatului Moldovei dintre Prut şi Nistru, anexat prin tratatul
de la Bucureşti
din 1812, tratat apărut ca urmare a încheierii războiului Ruso-Turc din
1806-1812.
Odată cu încheierea
războiului Ruso-Turc, Imperiul Ţarist a avansat, cu cinism, pretenţii
teritoriale asupra celor două provincii româneşti, Moldova şi Ţara Românească.
Treptat, pretenţiile s-au redus doar la Moldova, apoi doar la teritoriul dintre
Nistru şi Siret, apoi doar la ţinuturile turceşti dintre Nistru şi Prut. Dar,
prin tratatul de la Bucureşti, Imperiul Otoman ceda ţinuturi care nu îi
aparţineau, încălcând astfel toate tratatele internaţionale în materie, desigur
şi cu complicitatea celorlalte puteri.
Odată preluate cu forţa,
teritoriile româneşti dintre Nistru şi Prut au fost supuse unui proces de
ştergere a istoriei româneşti a Basarabiei, acţiune dublată de un proces de
rusificare accelerat. Au fost
deportați români în Dobrogea și au fost aduși peste 60.000 de bulgari și găgăuzi din Bulgaria și peste 150.000 de ruși și ucrainieni, care s-au stabilit, mai
ales, în orașe. Au fost deschise granițele, înregistrându-se un aflux de
evrei, armeni, greci și germani. Limba oficială devenise limba rusă, iar din
1828 au fost înlocuiți toți guvernatorii români cu guvernatori militari ruși.
În 1829, biserica este
trecută din subordinea Patriarhiei Constantinopolului în subordinea Patriarhiei
Moscovei, limba română, fiind interzisă în administrație. Toate acestea au culminat cu
oficializarea denumirilor turcești în detrimentul celor românești: de exemplu, localitatea Tighina va
dobândi numele de Bender.
După războiul Crimeii,
pierdut de Rusia, o parte din teritorii și aici mă refer la Cahul, Bolgrad și Ismail, au reintrat până în 1878 în
componența Moldovei, respectiv a României din 1859. Din 1850,
sentimentul național românesc începe să se manifeste și în Basarabia, iar după căderea
Imperiului Țarist de la finalul Primului Război Mondial, mișcarea națională a românilor din Basarabia devine
una politică.
La data de 3 martie 1917, la Chișinău se înființează Partidul Național Moldovenesc. Sfatul Țării, întrunit prima dată la
21.11.1917, având ca președinte pe Ion Inculeț, a proclamat oficial Republica Democratică
Moldovenească.
Lovitura de stat din Rusia,
de la 1917 executată cu complicitate germană, a dus la Pacea de la Brest-Litovsk, care
a culminat cu jafurile soldaţilor armatei ruse aflate în retragere, iar fruntașii moldoveni au fost asasinați de elemente extremisto-comuniste.
Sfatul Țării cheamă armata română să restabilească ordinea, iar
trupele române trec Prutul, reușind eliberarea Chișinăului în ianuarie 1918, precum și ulterior, eliberarea completă a
Basarabiei.
La 24 ianuarie 1918, Sfatul
Țării proclamă
independența teritoriului sub denumirea de Republica Democratică
Moldovenească. Deși și-a proclamat independența, țara era atacată frecvent de elemente
rebele de dincolo de Nistru, iar ulterior apar pretenții teritoriale și din partea Ucrainei, care recent își proclamase și ea independența. Astfel, singura soluție viabilă era unirea cu România, fapt
pentru care apar moțiuni de unire din diferite județe, ca de exemplu: Soroca și Bălți.
În acest context, la 27
martie 1918, cu 86 de voturi pentru, 36 împotrivă, 3 abțineri și 13 absenți, a fost hotărâtă unirea condiționată în 11 puncte a Basarabiei cu
România. Președintele Sfatului Ţării a fost ales omul politic
Constantin Stere, fiind apoi urmat de Pantelimon Halipa.
A doua sesiune a Sfatului Ţării
și-a ținut lucrările între 25 și 27 noiembrie 1918 când, după
aprobarea reformei agrare pentru Basarabia, s-a votat o moțiune prin care, de data aceasta, se aproba
unirea fără condiții cu România. In toamna anului 1919 au avut loc primele
alegeri parlamentare din Basarabia, fiind desemnați un număr de 90 de deputați
și 35 de senatori care, la data de 20 decembrie 1919,
alături de reprezentanții altor regiuni românești, au ratificat Actele Unirii aprobate
de Sfatul Ţării, Congresul Național din Bucovina și Congresul Național din Transilvania. Având ca inspirație modelul patrioților români din Basarabia, în noiembrie
1918, cei 100 de membri aleși în Congresul Național al Bucovinei emit și ei o rezoluție de unire necondiționată cu Regatul României, beneficiind
de votul deputaților români, germani și polonezi, însă fără susținerea celor 13 aparținând minorității ucrainiene.
Dragi colegi, am răsfoit acestă
pagină de istorie pentru a sublinia, încă o dată, rolul fundamental pe care l-au avut românii basarabeni la Marea Unire de la 1
decembrie 1918. Deși supuși unui proces de rusificare intens, românii dintre Prut și Nistru nu și-au pierdut identitatea și conștiința națională, servind drept exemplu pentru
românii bucovineni și românii transilvăneni. Fără jertfa românilor basarabeni
și fără curajul
acestora de a se opune, atât Imperiului Țarist cât și Imperiului Otoman, cu siguranță nu ar mai fi existat 1 decembrie ca
zi a Marii Uniri, iar România ar fi rămas, probabil, la limitele teritoriale de
după 1878. Tocmai pentru aceasta, dragi colegi, nu trebuie să uităm niciodată
faptul că Basarabia este pământ românesc, iar ziua de 27 martie 1918 trebuie să
rămană adanc intipărită în mintea romanilor de pretutindeni.
Vă mulțumesc pentru atenţie!
Deputat PSD
Sorin Avram Iacoban
Colegiul 10, Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu