joi, 21 mai 2015

Mesaj de Ziua Eroilor, Înălţare şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Astăzi sunt trei mari sărbători ale românilor: Ziua Eroilor, Înălţarea şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena!

ZIUA EROILOR este sărbătoarea naţională pentru comemorarea persoanelor care au murit în timp ce serveau în forţele armate. În România prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălţării Domnului, iar România a devenit prima ţară care îi comemorează în aceeaşi zi pe eroii străini şi pe cei români!

Se cuvine ca, în această zi sfântă, să ne înclinăm cu profund respect în faţa jertfei aduse de ostaşii noştri, ştiuţi sau neştiuiţi, care, cu preţul vieţii, au apărat cu atâta abnegaţie tricolorul României, atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţiuni de peste hotare!

ÎNALŢAREA DOMNULUI la ceruri, sau ISPASUL, se sărbătoreşte la 40 de zile după Paşte, fiind un bun prilej să fim mai buni şi mai drepţi! Hristos s-a înălţat!
De asemenea, pe 21 mai, milioane de români îşi serbează onomastica sau petrec alături de prietenii, rudele sau colegii care poartă numele CONSTANTIN, ELENA sau derivatele acestora!

La mulţi ani tuturor celor ce poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena! Să vă călăuzească şi să vă ajute pentru a urma calea succesului şi a bucuriei!

Cu preţuire,

Deputat PSD

Sorin Avram Iacoban

Colegiul 10, Iaşi


miercuri, 20 mai 2015

Legi votate in plenul Camerei Deputatilor

Astazi, in plenul Camerei Deputatilor, am votat pentru trei legi importante:

- dublarea alocatiei pentru copii de la 42 de lei la 84 de lei;

- codul silvic - pentru ca padurile sa nu mai fie taiate haotic si defrisarile sa inceteze;

- legea insolventei persoanelor fizice - care protejeaza romanii in fata creditorilor.

Cu mentiunea ca PNL nu a votat codul silvic.