.JPG)
Distinse domnule
Preşedinte,
Onorat prezidiu,
Stimate doamne şi
stimaţi domni deputaţi !
Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă
voi prezenta declaraţia
politică intitulată:
Parlamentul bicameral
consolidează statul de drept
Dragi colegi, sesiunea parlamentară
februarie 2015-iunie 2015 debutează, printre altele, sub spectrul revizuirii
Constituţiei României. Una din cele mai disputate norme constituţionale este
modelul de sistem parlamentar care să fie adoptat de România. Unii sunt susţinători
acerbi ai Unicameralismului, alţii ai Bicameralismului, urmărind, într-un fel
sau altul, să câştige simpatia populaţiei, fără să ofere alegătorului român
date despre aceste sisteme cu avantaje şi dezavantaje, astfel încât, alegătorul
român să fie în deplină cunoştiinţă de cauză când optează pentru unul din
sisteme.
Sunt un susţinător al Bicameralismului
Parlamentar pentru considerentele următoare, pe care doresc să le aduc şi la
cunoştiinţa românilor:
1.
Tradiţia democratică a susţinătorilor sistemului republican consacra
Bicameralismul în una din cele două forme: Bicameralism egalitar (adoptat şi de
România prin Constituţiile din 1991 şi 2003) şi Bicameralism inegalitar (adoptat
în general de democraţiile vest-europene);
2.
Unicameralismul ţine mai mult de tradiţia ţărilor cu populaţie redusă cu excepţia
Chinei, sau a ţărilor nordice care consacra şi sistemul monarhic: Croaţia,
Danemarca, Finlanda, Islanda, Israel, Suedia, Scoţia, Mauritius, Irak, China,
Azerbaijan, Venezuela.
În schimb, Bicameralismul este
caracteristic ţărilor foarte dezvoltate, cu o tradiţie democratică consolidată,
reprezentând modelul european consacrat, fiind adoptat de 17 ţări din Europa
printre care menţionez: Regatul Unit, Germania, Franţa, Cehia, Irlanda, Italia,
Spania, Polonia dar şi Statele Unite ale Americii.
Ideea
Bicameralismului parlamentar îşi are obârşia în Regatul Unit şi s-a născut ca
necesitate la împiedicarea unei tiranii parlamentare în sensul în care cele două
Camere ale Parlamentului se pot bloca între ele. De asemenea, nu trebuie să uităm
că Bicameralismul consolidează echilibrul puterilor în stat şi în nici un caz
nu frânează procesul legislativ ci îl eficientizează prin corectarea erorilor
uneia dintre Camere. Singura problemă identificată ar fi identitatea atribuţiilor
celor două Camere (în sistemul Bicameralismului egalitar, sistem preluat şi de
noi), nu Bicameralismul în esenţa sa.
3.
Nu cred că populaţia doreşte să se întoarcă la “divanul domnesc“ sau “Marea
Adunare Naţională“, manifestări ale sistemului unicameral.
Dragi colegi, ideea că Parlamentul
Unicameral ar presupune, în mod automat şi reducerea cheltuielilor este o falsă
idee. Rolul Parlamentului nu este acela de a consuma cât mai puţini bani ci
rolul său este dat de Constituţia României, acela de a fi unica autoritate
legiuitoare a ţării şi de a controla activitatea Guvernului României. Dacă singura
problemă a bicameralismul este reprezentată de costuri, de ce nu desfiinţăm de
tot Parlamentul ? Suntem în prezenţa, a aceleiaşi idei populiste prezentată de anumite sondaje de
opinie în care, peste 60 % dintre români ar dori desfiinţarea totală a
sistemului de taxe, pe considerentul că vor avea mai mulţi bani în buzunar, dar
fără să se gândească la consecinţe.
Legile, spune profesorul Aurelian
Muntean, sunt un produs legislativ menit să reglementeze o realitate complexă,
reprezentată şi de un număr mare de interese. O asemenea realitate poate fi mult mai fidelă când cele două Camere ale Parlamentului se
pot verifica între ele.
Într-adevăr, un Parlament unicameral
poate fi mai eficient dar în niciun caz şi calitativ. Să nu uităm că suntem într-o
democraţie reprezentativă, în care, esenţa este reprezentarea tuturor opiniilor
şi tuturor realităţilor sociale. Mai mult, în condiţiile în care România a avut
în ultimii ani o dictatură preşedinţială, un Parlament Unicameral, cu
posibilitatea de a fi dizolvat de Preşedinte, ar reprezenta consacrarea unei
dictaturi unipersonale.
Soluţia reală pentru starea propriei
noastre naţiuni ar fi Bicameralismul, cu o Cameră superioară (Senatul) care să
nu poată fi dizolvată de Preşedinte pentru nici un motiv, pe durata mandatului
ei.
Problema corupţiei politicienilor şi, în
speţă, a parlamentarilor, nu este rezolvată de Unicameralism pe idea falsă, mai
putini parlamentari = mai puţini corupţi. Problema corupţiei oamenilor politici
trebuie rezolvată doar de puterea judecătorească independentă. Divizarea
legislativă (cele 2 Camere), nu presupune şi divizarea suveranităţii deoarece
este vorba doar de o separare pur funcţională. Bicameralismul eficientizează
principiul separaţiei puterilor statului şi întăreşte echilibrul şi soliditatea
regimului democratic. Evident, în cei 25 de ani de democraţie din România,
puterea legiuitoare a repurtat câteva eşecuri de marcă, dar asta nu înseamna că
Bicameralismul nu este oportun ci că Bicameralismul nu a funcţionat cum
trebuie.
Problema din România, în ceea ce priveşte
puterea legiuitoare, este adoptarea de către Constituţia României a
Bicameralismului egalitar, situaţie neconformă cu tradiţia politică românească.
Dar ce s-ar întampla dacă decidenţii politici ar opta pentru un Bicameralism
inegalitar?
Susţin
revizuirea Constituţie României în idea preluării sistemului Bicameralismului
inegalitar, propriu tuturor democraţiilor vestice
autentice. Acest lucru nu înseamnă altceva decât:
- atribuţii diferite pentru cele două
Camere ale Parlamentului, sprijinită de principiul diferenţierii
prerogativelor;
- schimbarea modalităţii de desemnare
pentru cele două Camere (modalităţi de desemnare diferite). De exemplu – Camera
inferioară aleasă în mod direct de populaţie şi Camera Superioară în care pe lângă
modul de desemnare directă să se instituie şi Instituţia senatorului de drept
din care să poată face parte personalităţi de seamă (preşedintele Academiei
Române, foşti şefi de stat, şefii cultelor religioase etc.);
- schimbarea regimului vârstei minime
pentru a putea depune candidatura, în cazul Camerei Superioare;
- limitarea numărului de Parlamentari
prin Constituţie, maxim 300 pentru Camera inferioară şi o normă exactă şi
determinată de reprezentativitate pentru Camera Superioară;
- imposibilitatea de dizolvare de către
Preşedinte a Camerei Superioare.
Această reformă a Bicameralismului românesc
ar reprezenta o măsură importantă pentru eradicarea radicalismului unei camere
inferioare aleasă în mod direct, dar ar conduce şi la eficientizarea produsului
legislativ cât şi la reducerea costurilor. De asemenea, prin imposibilitatea de
dizolvare de către Preşedinte a Camerei superioare, s-ar rezolva şi problema
tranziţiei parlamentare într-o perioadă de criză guvernamentală, cât şi
eventuala încercare a unui Preşedinte de a deveni “despot absolut”.
Dragi
colegi, salut pe acestă cale şi iniţiativa de a schimba programul de lucru al
Camerei Deputatilor. Este o iniţiativă oportună şi care trebuie fructificată cât mai
urgent. La fiecare sfârşit de sesiune parlamentară buletinele de ştiri ne
critică, în mod justificat, pe tema proiectelor de lege care au întârziat în
Parlament, sau care au parte de modalitatea adoptării tacite. Este evident
faptul că cele 4 zile de lucru trebuie judicious administrate pentru creşterea
calităţii muncii noastre. Recentele critici din Raportul M.C.V. cu privire la
faptul că în România Guvernul optează prea des la ordonanţe de urgenţă se
datorează şi ineficienţei activităţii parlamentare. Nu mai spun de încrederea
populaţiei în Parlamentul României care a atins minimul istoric.
În
decembrie 2014 alegătorul român a completat cel mai fidel sondaj în ceea ce
priveşte toată clasa politică din România. Un altfel de politică înseamnă şi o
altă abordare din partea noastră. Să nu uităm dragi colegi, că suntem demnitari
aflaţi în slujba populaţiei, singura titulară a principiului suveranităţii. Dacă
vom reuşi să muncim mai mult şi mai bine în cele 4 zile de lucru de la
Parlament, cu siguranţă Guvernul nu va mai putea fi pus în situaţia de a
suplini vidul legislativ cu Ordonanţe de Urgenţă.
Nu
în ultimul rând, mă declar un susţinător
necondiţionat al revizuirii Constituţiei în sensul reducerii vacanţei
parlamentare de la 3 luni la 2 luni, corespunzătoare lunilor august şi
ianuarie.
Dacă
puterea judecătorescă are doar 2 luni de vacanţă, dacă puterea executivă are, în principiu, doar o
lună de vacanţă, de ce noi, puterea legislativă, să avem 3 luni, în situaţia în
care atâtea legi aşteaptă să intre pe ordinea de zi şi sunt amânate de la o
sesiune la alta? Aştept ca acest punct de vedere să aibă foarte mulţi aderenţi
pentru că el, nu reprezintă altceva decât o dovadă de responsabilitate faţă de
cei care ne-au desemnat să îi reprezentăm în Parlament .
Vă mulţumesc!
Deputat,
Sorin Avram IACOBAN
Colegiul 10, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu