marți, 16 iulie 2013

Vizita la Cernauti (13-14.07)

Am onorat, alaturi de Mihai Chirica - viceprimarul Iasului si de Constantin Adascalitei - deputat iesean ca si mine, invitatia autoritatilor de la Cernauti la Targul traditional cu ocazia sarbatoririi Sfantului Petru. 

Cu aceasta ocazie am transmis mesajul de salut si de prietenie al domnului Valeriu Zgonea - presedintele Camerei Deputatilor:



"Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi invitaţi,
Dragi locuitori ai Cernăuţiului,

Sunt deosebit de onorat să particip la acest eveniment important şi totodată am plăcerea să transmit participanţilor la această mare sărbătoare a oraşului Cernăuţi mesajul domnului Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Mă bucur că sunt alături de dumneavoastră şi vreau să felicit în primul rând autorităţile locale din Cernăuţi şi pe domnul primar în mod special pentru felul în care au organizat Târgul tradiţional cu ocazia sărbătorii Sfântului Petre.

Amploarea pe care a căpătat-o în ultimii ani acest eveniment, cu meştegurari, artişti populari, producători şi participanti veniţi din toate ţările vecine (Rusia, Polonia, Lituania sau România) este un semn cât se poate de clar că Târgul de Sân Petru de la Cernăuţi a căpătat o dimensiune internaţională importantă care poate fi valorificată cu succes la nivel turistic.

Avem nevoie de astfel de evenimente pentru a putea pune Bucovina pe harta lumii, pentru că acest ţinut reprezintă un patrimoniu cultural de nepreţuit al României şi Ucrainei deopotrivă, ce merită din plin să fie adus în atenţia publicului larg. Împreună putem crea un brand pentru întreaga Bucovină şi să deschidem perspectiva atragerii turiştilor străini prin promovarea turismului evenimentelor culturale, etnografice şi religioase. Pentru că Bucovina este un loc cu adevărat unic din acest punct de vedere şi sunt convins că astfel de evenimente- aşa cum este şi Târgul de Sân Petru, pot reprezenta un bun punct de plecare către îndeplinirea acestor obiective comune ale României şi Ucrainei.

Sunt convins că acest lucru va fi posibil pentru că relaţiile dintre România şi Ucraina au evoluat extrem de mult în ultimii ani. România este o prietenă a Ucrainei şi vom susţine prin toate mijloacele  dorinţa acestei ţări de integrare europeană.

De asemenea, Parlamentul României va depune toate eforturile pentru ca relaţiile dintre cele două ţări să evolueze la nivelul cooperării parlamentare, inclusiv în beneficiul comunităţii româneşti care trăieşte în Ucraina.  Pentru că România şi în mod special Parlamentul de la noi are o bogată experienţă privind rezolvarea problemelor minorităţilor naţionale, experienţă care ar putea fi împărtăşită şi Radei Supreme din Ucraina pe principiul colaborării, reciprocităţii şi bunei înţelegeri.

Ca deputat în Parlamentul României şi în numele preşedintelui Camerei Deputaţilor vă asigurăm de tot sprijinul necesar pentru alinierea legislatiei dumneavoastră la standardele europene, inclusiv în chestiunile privind problemele minorităţilor naţionale.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi le urez tuturor locuitorilor din Cernăuţi, cât şi turiştilor şi participanţilor la Târgul tradiţional de Sân Petru să se distreze şi să profite din plin de aceste zile cu adevărat speciale."




Un comentariu:

Unknown spunea...

Salutari din Cernauti!

Si poate ne mai vedem sa punem pe picioare ceva proiecte...
Toate cele bune!

Iulian Mihalache