Distinse domnule Preşedinte,
Onorat prezidiu,
Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi!
Cu îngăduinţa dumneavoastră,
astăzi vă voi prezenta declaraţia
politică intitulată:
Unitatea
poporului român a fost apărată de religie
Dragi colegi, în ultima perioadă, în temeiul unei aşa zise
libertăţi de conştiinţă, s-a început un veritabil război împotriva religiei
noastre strămoşeşti. Astfel au apărut îndemnuri de genul: “Apăraţi copiii nu Biserica”, menite să formeze în mentalul colectiv
o imagine defăimătoare faţă de Biserica strămoşească şi religie. Când oare,
Biserica noastră a participat la acţiuni împotriva copiilor noştri ? Când oare
Biserica noastră şi religia moştenită de la înaintaşii noştri au reprezentat
pericole pentru copii noştri ? Întrebări la care ar putea răspunde, în scop de
defăimare, doar nişte minţi bolnave sau doar nişte personaje triste care nu
cunosc legătura reală dintre religie, biserică şi poporul român.
Biserica strămoşească a contribuit la supravieţuirea,
perpetuarea şi dezvoltarea poporului român. Atacul împotriva Bisericii şi
religiei poate fi analizat, fără dubiu, ca un mijloc de propagană
antiromânească, deoarece vorbim de o tradiţie, de o istorie de 2000 de ani a
credinţei strămoşeşti, a culturii strămoşeşti, a sfinţilor noştri români care
au murit pentru credinţă, biserică, stat. Vorbim, de fapt, despre martiri care
s-au jertfit pe aceste pământuri pentru unitatea statului român, pentru religia
strămoşească.
Ceea ce nu a reuşit Imperiul Otoman în atâţia ani de dominaţie
şi expansiune statală şi religioasă, este posibil să reuşească unele figure
triste ale istoriei care nu cunosc faptul
că Biserica s-a identificat mereu cu aspiraţiile acestui neam, a susţinut
independenţa şi suveranitatea poporului român.
Cei care vedeţi un duşman în religie şi Biserică, aţi luat
la cunoştiinţă faptul că Biserica a facut un pionierat în materie de educaţie?
Primele şcoli româneşti au fost organizate de Biserică, primele tipografii de
asemenea, primele traduceri, primele instituţii de învăţământ superior, primele
locaşuri de asistenţă socială, toate acestea au fost organizate, la început, de
Biserică. Limba românâ a fost dezvoltată de Biserică, formarea limbii literare
a fost promovată în Biserică, consolidarea conştiinţei de unitate naţională şi
chiar Marea Unire din 1918 au avut ca punct principal Biserica şi religia.
Nimeni nu contestă faptul că primele şcoli româneşti au
fost cele din “tinda mpănăstirilor şi a
bisericilor“, biserica slujind învăţătura şi limba neamului cu conştiinciozitate.
Astfel, lângă Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului s-a întemeiat cea mai
veche şcoală românească încă de la 1495.
Cărţile româneşti care treceau Carpaţii către românii
ardeleni aflaţi sub asuprire străină au fost tipărite de Biserică şi au fost
valorificate pentru întărirea conştiinţei de neam a tuturor românilor.
Şcolile de pe lângă mănăstiri au reprezentat surse de
romanism autentic încă din secolele XV-XVI, bucurându-se de o faimă aleasă cele
de la mănăstirile Neamţ şi Putna.
Tot pe lângă biserici se organizează şi noi centre de cultură
cum ar fi cele de la Mănăstirea
Trei Ierarhi a lui Vasile Lupu sau mănăstirea Hurezi a lui
Constantin Brâncoveanu, unde funcţionau şi tipografii, veritabile laboratoare în
care se prelucra limba poporului român, cultura lui, credinţa şi conştiinţa
unităţii de neam.
Ca şi tradiţie europeană, vorbim de peste 1.700 de ani de
toleranţă între stat şi Biserică (religie, credinţă), odată cu proclamarea
edictului de la Mediolan
(actualul Milano), în anul 313 d. Hr., când Împăratul Constantin cel Mare a
oferit un model de toleranţă şi conlucrare între stat şi biserică.
Idea opoziţiei şcoală –credinţă –religie a fost considerată
permanent în lumea civilizată o sechelă profund nefericită şi dăunătoare conştiinţei
naţionale.
Marea Unire din 1918 a stat de asemenea sub auspiciile credinţei
străbune şi a Bisericii, unul din personajele principale de atunci fiind
episcopul Miron Cristea, viitorul Patriarh a României. Unirea a fost grăbită pe
fondul unei puternice propagande naţionaliste susţinută de organele de presă a
consistoriilor române: Telegraful Român (Sibiu),
Biserica şi şcoala (Arad),
Unirea (Blaj). Toate acestea au militat ani la rândul pentru dreptul fiecărui
popor de a dispune liber de soarta sa.
Atunci când mai marii lumii au hotărât separarea românilor
în teritorii aparţinând unor state diferite, ceea ce i-a unit pe români şi a ţinut
mereu trează conştiinţa naţională a fost religia. Acum religia este văzută
diferit, ca o problemă de opţiune, ca un factor de dezbinare, ca un factor
nociv care atacă principiul liberei conştiinţe, fără să fie întrebaţi românii
despre acest lucru. Românii nu mai sunt de mult timp întrebaţi, doar li se serveşte
în faţă “meniul“ hotărât de alţii. Dar s-a întrebat cineva dacă negarea
religiei nu ar naşte probleme de conştiinţă la români? I-a intrebat cineva pe
români dacă transformarea religiei într-un duşman veritabil al propriilor
noastre conştiinţe, nu ar naşte cu adevărat însă, probleme de conştiinţă? Nu
i-a întrebat nimeni de data aceasta pe români, dar s-a hotărât , ca de obicei
în locul lor, ca o reprezentare a drepturilor lor legitime garantate de
Constituţie.
Dragi colegi, haideţi să declarăm prin Constituţie statul
român ca fiind un stat ateu !! Se vor naşte probleme de conştiinţă? După raţionamentul
Curţii Constituţionale a României statul are obligaţia de a nu contribui la
formarea unei conştiinţe religioase, aşadar, declararea prin legea
fundamentală a ateismului în România ar
fi soluţia optimă. Aşa nu ar exista nici o constrângere morală faţă de nici un
cetăţean. Iar cetăţenii (cei care nu sunt întrebaţi niciodată de nimic şi
pentru care se hotărăşte din spatele cortinei), după îndelungi procese de conştiinţă
să opteze pentru religia pe care doresc să o îmbrăţişeze printr-o cerere
scrisă. Cu alte cuvinte, cine doreşte să fie creştin, să opteze în scris
deoarece, pentru a fi creştinat imediat după naştere, ar însemna să se încalce
libertatea de conştiinţă a copilului cu vârsta de sub un an, ceea ce ar naşte
grave probleme de conştiinţă pentru respectivul
sugar. Nu este deranjant absurdul situaţiei, dragi colegi?
Observ că una din principalele probleme a zilei este
predarea religiei în şcoli. Că cei care nu doresc să participle la orele de
religie nu ar trebui să formuleze cereri în acest sens, pe ideea că s-ar afecta
libertatea de conştiinţă. Să facă cereri cei care vor să studieze fără să ne
gândim dacă nu cumva, acest raţionament ar fi cu adevărat discriminatoriu
tocmai faţă de cei care se consideră creştini şi care doresc să studieze
această materie în şcoli.
Mai mult, tot felul de personaje suspecte ajung să declare
în manifestarea propriei frustrări că: “dacă mâine un profesor de religie face
religia, asta este o infracţiune conform Codului Penal din România unde la
articolul 381 se precizează că este infracţiune obligarea unei persoane să
participe la un serviciu religios”. Aşadar, înţelegem că statul ar trebui să
închidă în puşcării toţi profesorii de religie care ar avea curajul să se
prezinte la şcoală şi să predea acestă materie la elevi.
Dragi colegi, am ajuns mai rău decât în timpul marilor
persecuţii împotriva creştinilor ! Chiar şi atunci se adunau creştinii în
locuri ascunse pentru a împărtăşi religia creştină. Acum, un cadru didactic
cere statului român să închidă la puşcărie toţi profesorii de religie, motivându-şi gestul cu principiul libertăţii
de conştiintă, de fapt cu un produs murdar şi discriminatoriu al propriei sale
minţi. Domnule profesor de filosofie, dar de libertatea de conştiinţă al
profesorilor de religie din ţara asta cine are
grijă? Nu vi se pare că prin ceea ce promovaţi dumneavoastră, nu faceţi altceva
decât să discriminaţi pe criteriu de confesiune religioasă?
În realitate nu este vorba despre nici o obligaţie. Copiii
care nu doresc să participle la ora de
religie nu participă nici acum. Legea învăţământului dă posibilitatea copilului
major sau tutorelui să refuze participarea la acest obiect. Dar de drepturile a
peste 85 % din cetăţenii din România, nu v-aţi întrebat dumneavoastră, care
sunteţi şi un ilustru absolvent de drept? Că poate şi studierea obligatorie a
materiei de filosofie ar naşte probleme de conştiintă, sau poate şi studierea
biologiei sau anatomiei sau chimiei ar naşte probleme de conştiinţă.
Predarea religiei în şcoli nu este un moft al statului român
sau al Bisericii Ortodoxe. Învăţământul religios este obligatoriu în 25 de ţări
din 46 ale continentului european, opţional în altele 18 dar cu o rată de
participare de peste 65 % a elevilor şi interzis doar în 3 ţări europene anume,
Albania, Macadonia şi Franţa. Raportat la ţările aparţinând U.E., în 17 dintre
acestea se predă la şcoală religia ca materie de studiu.
Astfel, în ţările ortodoxe religia este obiect obligatoriu făcând
parte din trunchiul comun şi aici mă refer la Rusia, Ucraina,
Bulgaria,
Grecia.
În Suedia predarea religiei este obligatorie fără
posibilitate de scutire. Are cineva curaj să spună că statul suedez nu este un
model de democratie?
În Slovenia
şi în unele regiuni ale Germaniei religia este de asemenea obiect de studiu
obligatoriu.
În Austria
se predă “creştinism catolic”, materia de studiu fiind obligatorie încă din
anul 1949, în regim de 2 ore săptămânal, de la ciclul primar până la învăţământul
liceal inclusiv. Mai mult ca sigur nu există probleme de conştiinţă în Austria cu
privire la predarea religiei. Probleme de conştiinţă nu se găsesc nici la cetăţenii
din Luxemburg unde religia este de asemenea obligatorie. Mai mult, cetăţenii
din Luxemburg au participat la manifestaţii de stradă împotriva propriului
Guvern când acesta a dorit să interzică predarea religiei în şcoli. Şi de la
interzicerea predării s-a ajuns la obligativitatea acesteia.
Şi în Marea Britanie religia este obligatorie ca studiu dar
datorită diferitelor confesiuni se studiază despre toate marile religii.
În Israel
se predă si Coranul şi Biblia, atât creştinilor cât şi musulmanilor, în scopul
toleranţei religioase. Chiar dacă nu este un stat european, poate cineva să
spună că statul evreu este discriminatoriu faţă de musulmani pentru că şi
pentru aceştia este obligatoriu studiul Bibliei?
În Olanda studiul religiei ca şi ştiinţa este obligatotiu. În
Grecia şi Cipru este de asemenea obligatorie studierea acestui obiect, mai
mult, înaintea orelor de curs este obligatorie rostirea unei rugăciuni. La fel
de obligatorie este predarea religiei şi în Belgia începând de la ciclul
primar, încă din 1959 predându-se în funcţie de confesiuni religia catolică,
protestantă, ortodoxă, anglicană, iudaică, musulmană.
Danemarca a optat pentru o oră pe săptămână obligatorie
dedicată studiului religiei, obiectul fiind intitulat “Studii Creştine“, până în
2003 studierea religiei fiind prevăzută ca obligativitate şi în legea
fundamentală. În Finlanda studierea religiei este obligatorie în toate şcolile
publice din clasa I până în clasa a XII-a.
În Irlanda studierea religiei este obligatorie în 95 % din şcoli.
De asemenea sunt ţări care împărtăşesc şi forma de studiu opţional
însă elevii, în marea majoritate, optează pentru religie ca obiect de studiu, în
Spania un procent de peste 80% sau în Slovacia un procent de peste 75 %.
C.E.D.O. la data de 29 iunie 2007 în cazul “Folgero contra
Norvegiei “ precizează că drepturile omului nu autorizează părinţii să se opună
la integrarea unui învăţământ religios. De asemenea, C.E.D.O. nu a găsit nici o
problemă în legislaţia statelor care prevăd predarea religiei ca obiect
obligatoriu concretizând: “În Europa învăţământul religios este profund legat
de învăţământul secular”. În aceeaşi decizie citată a C.E.D.O., instanţa
europeană suverană în materia drepturilor omului a concluzionat că, deşi
studiul religiei în varianta obligatorie în anumite state nu aduce atingerea drepturilor
omului, statele respective să poată permite o scutire de participare doar în
situaţiile în care învăţământul religios are un puternic caracter confesional.
Aşadar, C.E.D.O. consideră că o cerere de refuz de studiu al Religiei ca
materie obligatorie, nu produce probleme de conştiinţă pentru cel care consideră
că materia predată are un profund caracter confesional. Curios este faptul că,
deşi C.E.D.O., instanţă suverană în materie de drepturile omului, adoptă o
astfel de pozitie, Curtea Constituţională a României a dat o hotărâre total
opusă jurisprudenţei C.E.D.O. considerând că cel ce formulează o cerere de
refuz de studiu pentru obiectul religie are mari probleme de libertate a conştiinţei.
Să înţelegem că odată trecută graniţa României, aceste probleme de conştiinţă
dispar.
Vă reamintesc de dispoziţiile art. 32 alin. 7 din Constituţia
României care precizează că : “Statul asigură libertatea învăţământului
religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul
religios este organizat şi garantat de stat.”
Dacă C.C.R.-ul s-a pronunţat ca fiind neconstituţională
modalitatea de opţiune pentru această materie, nu înseamnă că materia nu mai
face parte din trunchiul comun de studiu şi nu înseamnă că profesorii de religie
sunt nişte infractori. Sunteţi pe o pantă periculoasă, aceea a instigării la
discriminare faţă de populaţia majoritară a României.
Dragi colegi, dacă Curtea Constituţională a României a
hotărât schimbarea modalităţii de opţiune pentru această materie, este clar că
trebuie să armonizăm legislaţia în vigoare conform hotărârii Curţii. Obligaţia
însă se extinde doar asupra articolului declarat neconstituţional. Curtea nu a
negat obligaţia organizării şi garantării prin lege a învăţământului religios,
normă garantată prin Constituţie. Cu alte cuvinte, Curtea nu a intrat pe
problema considerării religiei ca disciplină obligatorie ci doar pe procedura
premergătoare desfăşurării orelor de studiu.
Cred că este de bun simţ să întrebăm şi Biserica Ortodoxă
Română de soluţiile pe care le vede această instituţie în problema dată. Cred
că este momentul să împărtăşim şi din propunerile B.O.R. . Îmi doresc să nu
auzim vreodată că în România, un profesor de religie va fi agresat şi scos din
sală cu forţa de unii elevi manipulaţi, a căror conştiinţă filosofică nu
rezonează cu conştiinţa religioasă a majorităţii românilor.
Nu trebuie să transformăm, dragi colegi, religia care ne-a
unit şi întărit de-a lungul atâtor ani de luptă, într-un duşman al propriilor
noastre conştiinţe.
Poporul român este un popor civilizat, tolerant, în care
manifestările violente la adresa celor care împărtăşesc conştiinţa religioasă
trebuie respinse fără întârziere, pentru că religia înseamnă pace, toleranţă, nu excluziune socială şi duşmănie.
Vă mulţumesc!
Deputat PSD
Sorin Avram IACOBAN
Colegiul 10, Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu