luni, 5 mai 2014

Iaşi - Inaugurarea Aşezământului Brâncovenesc. Centrul de Servicii Comunitare

Am participat la inaugurarea Aşezământului Brâncovenesc din apropierea Bisericii „Sfânta Mahramă a Domnului“ şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Iaşi, prilej cu care Înaltpreasfinţitul Tefon, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit locaţia

Ieşenii vor avea cu această ocazie un nou aşezământ pentru derularea activităţilor catehetice şi culturale.

Evenimentul a avut loc cu prilejul anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, locaţia centrului fiind numită după această comemorare.

În noul aşezământ se va organiza o bibliotecă, de unde vor putea fi împrumutate şi lecturate cărţi şi tot aici vor fi continuate proiectele mai vechi ale parohiei: iniţiere în arta mozaicului, iniţiere în arta icoanei, iniţiere în arta muzicii bizantine s.a. Cu ajutorul voluntarilor, vor fi organizate seri de audiţie clasică şi se vor rula filme pe anumite teme, în cadrul unui proiect mai vechi intitulat „Pelerinaj la cinematograf“.



Niciun comentariu: