miercuri, 28 mai 2014

Bucureşti - Declaraţia politică: "Crin Antonescu are un job nou: Purtător de cuvânt la Palatul Cotroceni"




Distinse domnule Preşedinte,
Onorat prezidiu,
Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi !
         Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta 
                     declaraţia politică intitulată:

Crin Antonescu are un job nou:
Purtător de cuvânt la Palatul Cotroceni

Dragi colegi, după ce a demisionat din U.S.L. şi de la Preşedinţia Senatului, domnul Crin Antonescu a demisionat şi de la conducerea P.N.L. 

Fiind pus in aceasta situatie a fost nevoit sa aplice la Agentia Naţionala pentru Ocupare a Forţei de Muncă, fără succes însă, deoarece, una din condiţiile esenţiale ale oricărui job pus la dispoziţie era programul de lucru. Şi cum domnul fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal a avut totdeauna probleme cu prezenţa la locul de muncă, domnia sa, s-a văzut în situaţia de a fi incompatibil cu orice ofertă de muncă până când, cel mai bun prieten al domniei sale, Traian Băsescu, i-a pus pe tavă funcţia de purtător de cuvânt al Palatului Cotroceni, ca răsplată pentru eforturile domnului Antonescu de a submina U.S.L.-ul. 

Rezultatele s-au văzut la alegerile Europarlamentare de duminică, când Partidul Naţional Liberal a obţinut sensibil acelaşi scor cu fostul partid prezidenţial P.D.L., cu mult sub ceea ce îşi propuneau liberalii înainte de scrutin. Ceea ce presupunem noi este că noul purtător de cuvânt al Administraţiei preşedinţiale, Crin Antonescu, are misiunea de a recupera din avansul P.D.L.-ului faţă de noua feudă preşedinţială, „Mişcarea Populara. 

Însă anunţul de luni a „calului troian” băsist din P.N.L., domnul Crin Antonescu, de a îndrepta partidul către o colaborare cu Partidul Popular European în detrimentul colaborării fireşti cu A.L.D.E., a surprins marii lideri europeni prin lipsa totală de morală politică şi principii. Dacă pentru noi, dualismul domnului Crin Antonescu nu mai era o noutate, pentru liberalii europeni a fost o lovitură care nu poate îmbrăca decât forma unei trădări. 

     Nu a trecut mult timp de când Crin Antonescu declara despre actualul său şef, marinarul Băsescu, că este un om politic nefrecventabil. De la om politic nefrecventabil şi până la posibila fuziune, nu alianţă, între P.N.L. şi P.D.L. se pare că nu a existat nici un tărâm de graniţă iar trădarea faţă de liderul A.L.D.E., Graham Watson, a lăsat un gust amar, formă a unei dezamăgiri care strică şi mai mult imaginea politicianului român în Europa.

        Îmi aduc aminte de paravanul ţinut de Sir Graham Watson la gravele imixtiuni ale popularilor europeni în treburile interne ale statului român, atunci când s-a desfăşurat celebra campanie de manipulare a democraţiilor europene cu privire la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu. Dacă atunci liderul A.L.D.E. se întreba: „Ce fel de democraţi sunt Barroso şi Băsescu?”, noi acum nu ne putem întreba decât ce fel de liberal este Crin Antonescu? 

        Un politician mai subţire decît scorul P.M.P.-ului la scrutinul de duminică, care nu a mai împrăştiat dezinformări de la pupitrul de şef al Senatului României ci şi-a exteriorizat răutatea congenitală ca principală trâmbiţă a regimului opresiv băsist. Nu de mult, domnul Antonescu afirma : „Cu hotărâre, demnitate, curaj şi speranţă am luptat mereu pentru o Românie democratică pentru ordine, bun simţ şi normalitate. P.N.L. îşi va respecta demnitatea, principiile şi hotărârile”.

 Despre ce principii este vorba domnule Crin Antonescu când în statutul partidului dumneavoastră, la dispoziţii generale, se precizează că prevederile acestuia, ale statutului, sunt obligatorii pentru toţi membrii de partid, iar la art. 6 se instituie ca un principiu fundamental că : „Partidul Naţional Liberal este un partid liberal, membru al Alianţei Liberalilor şi al Democraţilor Europeni şi al Internaţionalei Liberale!”. 

Ce aveţi de spus domnule Crin Antonescu când încă din toamna anului trecut, în momentul când negociaţi vânzarea partidului istoric către Partidul Popular European, declaraţi la toate televiziunile că: „Noi suntem şi rămânem membri A.L.D.E.”. 

Cum vă explicaţi schimbarea orientării politice a P.N.L. dacă în campania electorală fostul ministru cu mapa profesională nerecomandată, Norica Nicolai, probabil reevaluată între timp, declara că: „Nu ştiu de câte ori trebuie să repetăm că suntem ceea ce suntem şi că vom rămâne ceea ce suntem şi credem că este jenant ca într-o campanie electorală, un subiect care nu are nici o legătură cu realitatea, să fie utilizat doar într-un scop manipulator”.

Iată dragi colegi că scopul nu a fost deloc manipulator şi că jena de care vorbea doamna fost ministru ar trebui să-i cuprindă pe foştii lideri ai P.N.L. care au trădat într-un mod josnic, demonstrând,  nimic altceva, decât un comportament de periferie a societăţii care nu poate provoca decât multă regurgitaţie.

Domnule Crin Antonescu, nu greşim dacă spunem că puteţi fi personajul principal din opera dramaturgului Carlo Goldoni, „Mincinosul”. Însă credem că, deşi vi se potriveşte de minune această etichetă, de mincinos, cu siguranţă nici un regizor nu v-ar distribui în acest spectacolul deoarece ar fi o adevărată împietate faţă de şcoala de actorie românească pe care aţi denigrat-o prin sacrificarea nedreaptă a lui Mircea Diaconu. 

Aţi preferat siguranţa unor locuri călduţe în detrimentul luptei cu sistemul băsist, specializat în discreditarea adversarului politic şi în vânarea acestuia cu celebrul şi de acum cunoscutul sistem de poliţie politică, însuşit foarte bine încă de pe vremea când a fost incendiat portul Rouen, incident soldat cu distrugerea a peste 37 de nave comerciale străine, poate din cauză, presupunem noi, a unei erori a câmpului vizual al actualului preşedinte Traian Băsescu. 

Dragi colegi, nu este nici o diferenţă între Crin şi Traian ! Ambii au părăsit familia europeană în care s-au consacrat ca politicieni, îndreptând cârma către Populari Europeni. Ştim că gestul făcut de Crin Antonescu a fost, probabil, pentru a intra în graţiile cotroceniste că doar de : „Mă pot întâlni şi de 120 de ori cu preşedintele Băsescu dar nu informez !”. Ce aţi făcut cu promisiunea, domnule Antonescu, de a nu trăda niciodată A.L.D.E.? Ce aţi făcut cu promisiunea, domnule Antonescu, de a nu trăda niciodată electoratul U.S.L.? Ce aţi făcut, domnule Crin Băsescu, cu promisiunea de a nu trăda niciodată interesele românilor? Nu aţi făcut nimic altceva decât le-aţi pus pe tavă agricultorului şef de România în schimbul promisiunii că P.N.L. va merge pe linia iniţiată de P.N.Ţ.C.D., aceea de a intra în istorie şi a iesi din politica. 

Dacă liderii A.L.D.E. au spus că mutarea dumneavoastră demască o slăbiciune politică evidentă, noi care vă cunoaştem şi vă cunoaştem destul de bine de acum, spunem hotărât că aţi confirmat! Aţi confirmat lipsa de orizont politic şi nevoia de slugărnicie faţă de duşmanul tuturor românilor, aţi confirmat lipsa profundă de spirit politic şi lipsa oricăror principii morale prin trădarea A.L.D.E. şi nu în ultimul rând, aţi confirmat că nu se poate avea, sub nici o formă, încredere în dumneavoastră.

     Vă multumesc pentru atentie!

Deputat PSD
  Sorin Avram-Iacoban

 Colegiul 10 Iaşi
       

Niciun comentariu: