Am participat în Sala Mare a Primăriei Iaşi la Workshopul „Îmbunătăţirea calităţii vieţii ieşenilor şi creşterea incluziunii sociale prin promovarea sportului de masă”, workshop organizat în cadrul proiectului „Promoting Urban SportsSports For All (PRO-US-ALL)”, proiect în care Municipalitatea ieşeană este partener
alături de alte unsprezece state europene printre care: Italia, Spania,
Portugalia, Marea Britanie, Olanda, Grecia, Bulgaria, Slovenia şi Cehia.
Printre cei prezenţi au fost viceprimarul Mihai Chirica, colegul parlamentar Constantin Adăscăliţei, şeful Biroului Programe de Finanţare a Societăţii Civile, Mihai Pricop, decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice Nicu
Gavriluţă şi decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Marin Chirazi, managerul de proiect Dorina Ţicu, plus consilierii pe
probleme de sport Ionel Popa şi Ioan Cilibiu.
În alocuţiunile sale, oficialităţile menţionate au declarat că susţin în întregime sportul, nu numai din proiectul amintit anterior, iar Primăria Municipiului Iaşi este în partener de nădejde în proiectul “Sport în Cartiere”.
În timpul dezbaterii au fost invitaţi la cuvânt şi conducătorii cluburilor
sportive ieşene şi oamenii de sport din Iaşi.
Au vorbit în faţa participanţilor antrenorul de scrimă Iulian Biţucă,
preşedintele Adrian Poeană (CSM Iaşi), Alexandru Cişman (din partea DJST Iaşi),
directorul Viorel Hudac (CSŞ Unirea Iaşi), Ilie Gheorghică (LPS Iaşi), Iulian
Botez (din partea AJ Box Iaşi), Andrei Postolache (care anul acesta va organiza
ediţia cu nr. 30 din Raliul Iaşului), arbitra de tenis de masă Mariana Stănescu
(din cadrul persoanelor cu dizabilităţi), preşedintele Radu Bujeniţă (dans
sportiv-Reflex Iaşi), Vlad Ungureanu (antrenor de şah la CSU Politehnica Iaşi),
Adrian Ambrosie (managerul echipei de fotbal feminin CS Navobi Iaşi), Constantin
Radu (antrenor de gimnastică ritmică la CSŞ Anghel Saligny Iaşi), director
sportiv Dan Teodorescu (CS CFR Iaşi), consilierul Nucu Antohi (CSM Iaşi) şi
preşedintele Leonida Antohi (CSU Politehnica Iaşi).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu