Bucureşti - Declaraţia politică: "Unitatea poporului român a fost apărată de religie"

Distinse domnule Preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi!   

Cu îngăduinţa dumneavoastră, astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată:

Unitatea poporului român a fost apărată de religie

Dragi colegi, în ultima perioadă, în temeiul unei aşa zise libertăţi de conştiinţă, s-a început un veritabil război împotriva religiei noastre strămoşeşti. Astfel au apărut îndemnuri de genul: “Apăraţi copiii nu Biserica”, menite să formeze în mentalul colectiv o imagine defăimătoare faţă de Biserica strămoşească şi religie. Când oare, Biserica noastră a participat la acţiuni împotriva copiilor noştri ? Când oare Biserica noastră şi religia moştenită de la înaintaşii noştri au reprezentat pericole pentru copii noştri ? Întrebări la care ar putea răspunde, în scop de defăimare, doar nişte minţi bolnave sau doar nişte personaje triste care nu cunosc legătura reală dintre religie, biserică şi poporul român. 

Biserica strămoşească a contribuit la supravieţuirea, perpetuarea şi dezvoltarea poporului român. Atacul împotriva Bisericii şi religiei poate fi analizat, fără dubiu, ca un mijloc de propagană antiromânească, deoarece vorbim de o tradiţie, de o istorie de 2000 de ani a credinţei strămoşeşti, a culturii strămoşeşti, a sfinţilor noştri români care au murit pentru credinţă, biserică, stat. Vorbim, de fapt, despre martiri care s-au jertfit pe aceste pământuri pentru unitatea statului român, pentru religia strămoşească.

Ceea ce nu a reuşit Imperiul Otoman în atâţia ani de dominaţie şi expansiune statală şi religioasă, este posibil să reuşească unele figure triste ale istoriei care nu cunosc faptul  că Biserica s-a identificat mereu cu aspiraţiile acestui neam, a susţinut independenţa şi suveranitatea poporului român.

Cei care vedeţi un duşman în religie şi Biserică, aţi luat la cunoştiinţă faptul că Biserica a facut un pionierat în materie de educaţie? Primele şcoli româneşti au fost organizate de Biserică, primele tipografii de asemenea, primele traduceri, primele instituţii de învăţământ superior, primele locaşuri de asistenţă socială, toate acestea au fost organizate, la început, de Biserică. Limba românâ a fost dezvoltată de Biserică, formarea limbii literare a fost promovată în Biserică, consolidarea conştiinţei de unitate naţională şi chiar Marea Unire din 1918 au avut ca punct principal Biserica şi religia.

Nimeni nu contestă faptul că primele şcoli româneşti au fost  cele din “tinda mpănăstirilor şi a bisericilor“, biserica slujind învăţătura şi limba neamului cu conştiinciozitate. Astfel, lângă Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului s-a întemeiat cea mai veche şcoală românească încă de la 1495. 

Cărţile româneşti care treceau Carpaţii către românii ardeleni aflaţi sub asuprire străină au fost tipărite de Biserică şi au fost valorificate pentru întărirea conştiinţei de neam a tuturor românilor.

Şcolile de pe lângă mănăstiri au reprezentat surse de romanism autentic încă din secolele XV-XVI, bucurându-se de o faimă aleasă cele de la mănăstirile Neamţ şi Putna. 

Tot pe lângă biserici se organizează şi noi centre de cultură cum ar fi cele de la Mănăstirea Trei Ierarhi a lui Vasile Lupu sau mănăstirea Hurezi a lui Constantin Brâncoveanu, unde funcţionau şi tipografii, veritabile laboratoare în care se prelucra limba poporului român, cultura lui, credinţa şi conştiinţa unităţii de neam.

Ca şi tradiţie europeană, vorbim de peste 1.700 de ani de toleranţă între stat şi Biserică (religie, credinţă), odată cu proclamarea edictului de la Mediolan (actualul Milano), în anul 313 d. Hr., când Împăratul Constantin cel Mare a oferit un model de toleranţă şi conlucrare între stat şi biserică.

Idea opoziţiei şcoală –credinţă –religie a fost considerată permanent în lumea civilizată o sechelă profund nefericită şi dăunătoare conştiinţei naţionale.

Marea Unire din 1918 a stat de asemenea sub auspiciile credinţei străbune şi a Bisericii, unul din personajele principale de atunci fiind episcopul Miron Cristea, viitorul Patriarh a României. Unirea a fost grăbită pe fondul unei puternice propagande naţionaliste susţinută de organele de presă a consistoriilor române: Telegraful Român (Sibiu), Biserica şi şcoala (Arad), Unirea (Blaj). Toate acestea au militat ani la rândul pentru dreptul fiecărui popor de a dispune liber de soarta sa.

Atunci când mai marii lumii au hotărât separarea românilor în teritorii aparţinând unor state diferite, ceea ce i-a unit pe români şi a ţinut mereu trează conştiinţa naţională a fost religia. Acum religia este văzută diferit, ca o problemă de opţiune, ca un factor de dezbinare, ca un factor nociv care atacă principiul liberei conştiinţe, fără să fie întrebaţi românii despre acest lucru. Românii nu mai sunt de mult timp întrebaţi, doar li se serveşte în faţă “meniul“ hotărât de alţii. Dar s-a întrebat cineva dacă negarea religiei nu ar naşte probleme de conştiinţă la români? I-a intrebat cineva pe români dacă transformarea religiei într-un duşman veritabil al propriilor noastre conştiinţe, nu ar naşte cu adevărat însă, probleme de conştiinţă? Nu i-a întrebat nimeni de data aceasta pe români, dar s-a hotărât , ca de obicei în locul lor, ca o reprezentare a drepturilor lor legitime garantate de Constituţie. 

Dragi colegi, haideţi să declarăm prin Constituţie statul român ca fiind un stat ateu !! Se vor naşte probleme de conştiinţă? După raţionamentul Curţii Constituţionale a României statul are obligaţia de a nu contribui la formarea unei conştiinţe religioase, aşadar, declararea prin legea fundamentală  a ateismului în România ar fi soluţia optimă. Aşa nu ar exista nici o constrângere morală faţă de nici un cetăţean. Iar cetăţenii (cei care nu sunt întrebaţi niciodată de nimic şi pentru care se hotărăşte din spatele cortinei), după îndelungi procese de conştiinţă să opteze pentru religia pe care doresc să o îmbrăţişeze printr-o cerere scrisă. Cu alte cuvinte, cine doreşte să fie creştin, să opteze în scris deoarece, pentru a fi creştinat imediat după naştere, ar însemna să se încalce libertatea de conştiinţă a copilului cu vârsta de sub un an, ceea ce ar naşte grave probleme de conştiinţă pentru respectivul  sugar. Nu este deranjant absurdul situaţiei, dragi colegi? 

Observ că una din principalele probleme a zilei este predarea religiei în şcoli. Că cei care nu doresc să participle la orele de religie nu ar trebui să formuleze cereri în acest sens, pe ideea că s-ar afecta libertatea de conştiinţă. Să facă cereri cei care vor să studieze fără să ne gândim dacă nu cumva, acest raţionament ar fi cu adevărat discriminatoriu tocmai faţă de cei care se consideră creştini şi care doresc să studieze această materie în şcoli.

Mai mult, tot felul de personaje suspecte ajung să declare în manifestarea propriei frustrări că: “dacă mâine un profesor de religie face religia, asta este o infracţiune conform Codului Penal din România unde la articolul 381 se precizează că este infracţiune obligarea unei persoane să participe la un serviciu religios”. Aşadar, înţelegem că statul ar trebui să închidă în puşcării toţi profesorii de religie care ar avea curajul să se prezinte la şcoală şi să predea acestă materie la elevi.

Dragi colegi, am ajuns mai rău decât în timpul marilor persecuţii împotriva creştinilor ! Chiar şi atunci se adunau creştinii în locuri ascunse pentru a împărtăşi religia creştină. Acum, un cadru didactic cere statului român să închidă la puşcărie toţi profesorii de religie,    motivându-şi gestul cu principiul libertăţii de conştiintă, de fapt cu un produs murdar şi discriminatoriu al propriei sale minţi. Domnule profesor de filosofie, dar de libertatea de conştiinţă al profesorilor de religie din ţara asta cine are grijă? Nu vi se pare că prin ceea ce promovaţi dumneavoastră, nu faceţi altceva decât să discriminaţi pe criteriu de confesiune religioasă? 

În realitate nu este vorba despre nici o obligaţie. Copiii care nu  doresc să participle la ora de religie nu participă nici acum. Legea învăţământului dă posibilitatea copilului major sau tutorelui să refuze participarea la acest obiect. Dar de drepturile a peste 85 % din cetăţenii din România, nu v-aţi întrebat dumneavoastră, care sunteţi şi un ilustru absolvent de drept? Că poate şi studierea obligatorie a materiei de filosofie ar naşte probleme de conştiintă, sau poate şi studierea biologiei sau anatomiei sau chimiei ar naşte probleme de conştiinţă.

Predarea religiei în şcoli nu este un moft al statului român sau al Bisericii Ortodoxe. Învăţământul religios este obligatoriu în 25 de ţări din 46 ale continentului european, opţional în altele 18 dar cu o rată de participare de peste 65 % a elevilor şi interzis doar în 3 ţări europene anume, Albania, Macadonia şi Franţa. Raportat la ţările aparţinând U.E., în 17 dintre acestea se predă la şcoală religia ca materie de studiu.

Astfel, în ţările ortodoxe religia este obiect obligatoriu făcând parte din trunchiul comun şi aici mă refer la Rusia, Ucraina, Bulgaria, Grecia. 

În Suedia predarea religiei este obligatorie fără posibilitate de scutire. Are cineva curaj să spună că statul suedez nu este un model de democratie?

În Slovenia şi în unele regiuni ale Germaniei religia este de asemenea obiect de studiu obligatoriu.

În Austria se predă “creştinism catolic”, materia de studiu fiind obligatorie încă din anul 1949, în regim de 2 ore săptămânal, de la ciclul primar până la învăţământul liceal inclusiv. Mai mult ca sigur nu există probleme de conştiinţă în Austria cu privire la predarea religiei. Probleme de conştiinţă nu se găsesc nici la cetăţenii din Luxemburg unde religia este de asemenea obligatorie. Mai mult, cetăţenii din Luxemburg au participat la manifestaţii de stradă împotriva propriului Guvern când acesta a dorit să interzică predarea religiei în şcoli. Şi de la interzicerea predării s-a ajuns la obligativitatea acesteia.

Şi în Marea Britanie religia este obligatorie ca studiu dar datorită diferitelor confesiuni se studiază despre toate marile religii.

În Israel se predă si Coranul şi Biblia, atât creştinilor cât şi musulmanilor, în scopul toleranţei religioase. Chiar dacă nu este un stat european, poate cineva să spună că statul evreu este discriminatoriu faţă de musulmani pentru că şi pentru aceştia este obligatoriu studiul Bibliei?

În Olanda studiul religiei ca şi ştiinţa este obligatotiu. În Grecia şi Cipru este de asemenea obligatorie studierea acestui obiect, mai mult, înaintea orelor de curs este obligatorie rostirea unei rugăciuni. La fel de obligatorie este predarea religiei şi în Belgia începând de la ciclul primar, încă din 1959 predându-se în funcţie de confesiuni religia catolică, protestantă, ortodoxă, anglicană, iudaică, musulmană.

Danemarca a optat pentru o oră pe săptămână obligatorie dedicată studiului religiei, obiectul fiind intitulat “Studii Creştine“, până în 2003 studierea religiei fiind prevăzută ca obligativitate şi în legea fundamentală. În Finlanda studierea religiei este obligatorie în toate şcolile publice din clasa I până în clasa a XII-a.

În Irlanda studierea religiei este obligatorie în 95 % din şcoli.

De asemenea sunt ţări care împărtăşesc şi forma de studiu opţional însă elevii, în marea majoritate, optează pentru religie ca obiect de studiu, în Spania un procent de peste 80% sau în Slovacia un procent de peste 75 %.

C.E.D.O. la data de 29 iunie 2007 în cazul “Folgero contra Norvegiei “ precizează că drepturile omului nu autorizează părinţii să se opună la integrarea unui învăţământ religios. De asemenea, C.E.D.O. nu a găsit nici o problemă în legislaţia statelor care prevăd predarea religiei ca obiect obligatoriu concretizând: “În Europa învăţământul religios este profund legat de învăţământul secular”. În aceeaşi decizie citată a C.E.D.O., instanţa europeană suverană în materia drepturilor omului a concluzionat că, deşi studiul religiei în varianta obligatorie în anumite state nu aduce atingerea drepturilor omului, statele respective să poată permite o scutire de participare doar în situaţiile în care învăţământul religios are un puternic caracter confesional. Aşadar, C.E.D.O. consideră că o cerere de refuz de studiu al Religiei ca materie obligatorie, nu produce probleme de conştiinţă pentru cel care consideră că materia predată are un profund caracter confesional. Curios este faptul că, deşi C.E.D.O., instanţă suverană în materie de drepturile omului, adoptă o astfel de pozitie, Curtea Constituţională a României a dat o hotărâre total opusă jurisprudenţei C.E.D.O. considerând că cel ce formulează o cerere de refuz de studiu pentru obiectul religie are mari probleme de libertate a conştiinţei. Să înţelegem că odată trecută graniţa României, aceste probleme de conştiinţă dispar.

Vă reamintesc de dispoziţiile art. 32 alin. 7 din Constituţia României care precizează că : “Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat de stat.” 

Dacă C.C.R.-ul s-a pronunţat ca fiind neconstituţională modalitatea de opţiune pentru această materie, nu înseamnă că materia nu mai face parte din trunchiul comun de studiu şi nu înseamnă că profesorii de religie sunt nişte infractori. Sunteţi pe o pantă periculoasă, aceea a instigării la discriminare faţă de populaţia majoritară a României.

Dragi colegi, dacă Curtea Constituţională a României a hotărât schimbarea modalităţii de opţiune pentru această materie, este clar că trebuie să armonizăm legislaţia în vigoare conform hotărârii Curţii. Obligaţia însă se extinde doar asupra articolului declarat neconstituţional. Curtea nu a negat obligaţia organizării şi garantării prin lege a învăţământului religios, normă garantată prin Constituţie. Cu alte cuvinte, Curtea nu a intrat pe problema considerării religiei ca disciplină obligatorie ci doar pe procedura premergătoare desfăşurării orelor de studiu.

Cred că este de bun simţ să întrebăm şi Biserica Ortodoxă Română de soluţiile pe care le vede această instituţie în problema dată. Cred că este momentul să împărtăşim şi din propunerile B.O.R. . Îmi doresc să nu auzim vreodată că în România, un profesor de religie va fi agresat şi scos din sală cu forţa de unii elevi manipulaţi, a căror conştiinţă filosofică nu rezonează cu conştiinţa religioasă a majorităţii românilor.

Nu trebuie să transformăm, dragi colegi, religia care ne-a unit şi întărit de-a lungul atâtor ani de luptă, într-un duşman al propriilor noastre conştiinţe.

Poporul român este un popor civilizat, tolerant, în care manifestările violente la adresa celor care împărtăşesc conştiinţa religioasă trebuie respinse fără întârziere, pentru că religia înseamnă pace, toleranţă,  nu excluziune socială şi duşmănie. 

Vă mulţumesc! 

Deputat PSD

Sorin Avram IACOBAN

Colegiul 10, Iaşi

Bucuresti - Dezbateri pe masterplanul de transport al Romaniei la Comisiile de Transport reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor

In aceste momente au loc dezbateri in Comisiile de Transport reunite ale Senatului si ale Camerei Deputilor.

Pentru Iasi, avem autostrada Ungheni - Iasi - Targu Mures, iar Aeroportul Iasi este prevazut pentru finantare.

Bucuresti - Plenul Parlamentului

Astazi, in plenul Parlamentului, a fost prezent si presedintele Klaus Iohannis:

București - Declarația politică: Parlamentul bicameral consolidează statul de drept

Distinse domnule Preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi !   

Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia

politică intitulată:

Parlamentul bicameral consolidează statul de drept

            Dragi colegi, sesiunea parlamentară februarie 2015-iunie 2015 debutează, printre altele, sub spectrul revizuirii Constituţiei României. Una din cele mai disputate norme constituţionale este modelul de sistem parlamentar care să fie adoptat de România. Unii sunt susţinători acerbi ai Unicameralismului, alţii ai Bicameralismului, urmărind, într-un fel sau altul, să câştige simpatia populaţiei, fără să ofere alegătorului român date despre aceste sisteme cu avantaje şi dezavantaje, astfel încât, alegătorul român să fie în deplină cunoştiinţă de cauză când optează pentru unul din sisteme.

            Sunt un susţinător al Bicameralismului Parlamentar pentru considerentele următoare, pe care doresc să le aduc şi la cunoştiinţa românilor:

1. Tradiţia democratică a susţinătorilor sistemului republican consacra Bicameralismul în una din cele două forme: Bicameralism egalitar (adoptat şi de România prin Constituţiile din 1991 şi 2003) şi Bicameralism inegalitar (adoptat în general de democraţiile vest-europene);

2. Unicameralismul ţine mai mult de tradiţia ţărilor cu populaţie redusă cu excepţia Chinei, sau a ţărilor nordice care consacra şi sistemul monarhic: Croaţia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Israel, Suedia, Scoţia, Mauritius, Irak, China, Azerbaijan, Venezuela.

            În schimb, Bicameralismul este caracteristic ţărilor foarte dezvoltate, cu o tradiţie democratică consolidată, reprezentând modelul european consacrat, fiind adoptat de 17 ţări din Europa printre care menţionez: Regatul Unit, Germania, Franţa, Cehia, Irlanda, Italia, Spania, Polonia dar şi Statele Unite ale Americii.

            Ideea Bicameralismului parlamentar îşi are obârşia în Regatul Unit şi s-a născut ca necesitate la împiedicarea unei tiranii parlamentare în sensul în care cele două Camere ale Parlamentului se pot bloca între ele. De asemenea, nu trebuie să uităm că Bicameralismul consolidează echilibrul puterilor în stat şi în nici un caz nu frânează procesul legislativ ci îl eficientizează prin corectarea erorilor uneia dintre Camere. Singura problemă identificată ar fi identitatea atribuţiilor celor două Camere (în sistemul Bicameralismului egalitar, sistem preluat şi de noi), nu Bicameralismul în esenţa sa.

3. Nu cred că populaţia doreşte să se întoarcă la “divanul domnesc“ sau “Marea Adunare Naţională“, manifestări ale sistemului unicameral.

Dragi colegi, ideea că Parlamentul Unicameral ar presupune, în mod automat şi reducerea cheltuielilor este o falsă idee. Rolul Parlamentului nu este acela de a consuma cât mai puţini bani ci rolul său este dat de Constituţia României, acela de a fi unica autoritate legiuitoare a ţării şi de a controla  activitatea Guvernului României. Dacă singura problemă a bicameralismul este reprezentată de costuri, de ce nu desfiinţăm de tot Parlamentul ? Suntem în prezenţa, a aceleiaşi idei  populiste prezentată de anumite sondaje de opinie în care, peste 60 % dintre români ar dori desfiinţarea totală a sistemului de taxe, pe considerentul că vor avea mai mulţi bani în buzunar, dar fără să se gândească la consecinţe.

Legile, spune profesorul Aurelian Muntean, sunt un produs legislativ menit să reglementeze o realitate complexă, reprezentată şi de un număr mare de interese. O asemenea realitate poate  fi mult mai fidelă  când cele două Camere ale Parlamentului se pot verifica între ele.

Într-adevăr, un Parlament unicameral poate fi mai eficient dar în niciun caz şi calitativ. Să nu uităm că suntem într-o democraţie reprezentativă, în care, esenţa este reprezentarea tuturor opiniilor şi tuturor realităţilor sociale. Mai mult, în condiţiile în care România a avut în ultimii ani o dictatură preşedinţială, un Parlament Unicameral, cu posibilitatea de a fi dizolvat de Preşedinte, ar reprezenta consacrarea unei dictaturi unipersonale.

Soluţia reală pentru starea propriei noastre naţiuni ar fi Bicameralismul, cu o Cameră superioară (Senatul) care să nu poată fi dizolvată de Preşedinte pentru nici un motiv, pe durata mandatului ei.

Problema corupţiei politicienilor şi, în speţă, a parlamentarilor, nu este rezolvată de Unicameralism pe idea falsă, mai putini parlamentari = mai puţini corupţi. Problema corupţiei oamenilor politici trebuie rezolvată doar de puterea judecătorească independentă. Divizarea legislativă (cele 2 Camere), nu presupune şi divizarea suveranităţii deoarece este vorba doar de o separare pur funcţională. Bicameralismul eficientizează principiul separaţiei puterilor statului şi întăreşte echilibrul şi soliditatea regimului democratic. Evident, în cei 25 de ani de democraţie din România, puterea legiuitoare a repurtat câteva eşecuri de marcă, dar asta nu înseamna că Bicameralismul nu este oportun ci că Bicameralismul nu a funcţionat cum trebuie.

Problema din România, în ceea ce priveşte puterea legiuitoare, este adoptarea de către Constituţia României a Bicameralismului egalitar, situaţie neconformă cu tradiţia politică românească. Dar ce s-ar întampla dacă decidenţii politici ar opta pentru un Bicameralism inegalitar?

Susţin revizuirea Constituţie României în idea preluării sistemului Bicameralismului inegalitar, propriu tuturor democraţiilor vestice autentice. Acest lucru nu înseamnă altceva decât:

- atribuţii diferite pentru cele două Camere ale Parlamentului, sprijinită de principiul diferenţierii prerogativelor;

- schimbarea modalităţii de desemnare pentru cele două Camere (modalităţi de desemnare diferite). De exemplu – Camera inferioară aleasă în mod direct de populaţie şi Camera Superioară în care pe lângă modul de desemnare directă să se instituie şi Instituţia senatorului de drept din care să poată face parte personalităţi de seamă (preşedintele Academiei Române, foşti şefi de stat, şefii cultelor religioase etc.);

- schimbarea regimului vârstei minime pentru a putea depune candidatura, în cazul Camerei Superioare;

- limitarea numărului de Parlamentari prin Constituţie, maxim 300 pentru Camera inferioară şi o normă exactă şi determinată de reprezentativitate pentru Camera Superioară;

- imposibilitatea de dizolvare de către Preşedinte a Camerei Superioare.

Această reformă a Bicameralismului românesc ar reprezenta o măsură importantă pentru eradicarea radicalismului unei camere inferioare aleasă în mod direct, dar ar conduce şi la eficientizarea produsului legislativ cât şi la reducerea costurilor. De asemenea, prin imposibilitatea de dizolvare de către Preşedinte a Camerei superioare, s-ar rezolva şi problema tranziţiei parlamentare într-o perioadă de criză guvernamentală, cât şi eventuala încercare a unui Preşedinte de a deveni “despot absolut”.

Dragi colegi, salut pe acestă cale şi iniţiativa de a schimba programul de lucru al Camerei Deputatilor. Este o iniţiativă  oportună şi care trebuie fructificată cât mai urgent. La fiecare sfârşit de sesiune parlamentară buletinele de ştiri ne critică, în mod justificat, pe tema proiectelor de lege care au întârziat în Parlament, sau care au parte de modalitatea adoptării tacite. Este evident faptul că cele 4 zile de lucru trebuie judicious administrate pentru creşterea calităţii muncii noastre. Recentele critici din Raportul M.C.V. cu privire la faptul că în România Guvernul optează prea des la ordonanţe de urgenţă se datorează şi ineficienţei activităţii parlamentare. Nu mai spun de încrederea populaţiei în Parlamentul României care a atins minimul istoric.

         În decembrie 2014 alegătorul român a completat cel mai fidel sondaj în ceea ce priveşte toată clasa politică din România. Un altfel de politică înseamnă şi o altă abordare din partea noastră. Să nu uităm dragi colegi, că suntem demnitari aflaţi în slujba populaţiei, singura titulară a principiului suveranităţii. Dacă vom reuşi să muncim mai mult şi mai bine în cele 4 zile de lucru de la Parlament, cu siguranţă Guvernul nu va mai putea fi pus în situaţia de a suplini vidul legislativ cu Ordonanţe de Urgenţă.

         Nu în ultimul rând, mă declar un susţinător necondiţionat al revizuirii Constituţiei în sensul reducerii vacanţei parlamentare de la 3 luni la 2 luni, corespunzătoare lunilor august şi ianuarie.

 

        Dacă puterea judecătorescă are doar 2 luni de vacanţă, dacă  puterea executivă are, în principiu, doar o lună de vacanţă, de ce noi, puterea legislativă, să avem 3 luni, în situaţia în care atâtea legi aşteaptă să intre pe ordinea de zi şi sunt amânate de la o sesiune la alta? Aştept ca acest punct de vedere să aibă foarte mulţi aderenţi pentru că el, nu reprezintă altceva decât o dovadă de responsabilitate faţă de cei care ne-au desemnat să îi reprezentăm în Parlament .

                                                                     Vă mulţumesc!

                                                                         Deputat,

                                                            Sorin Avram IACOBAN

                                                                  Colegiul 10, Iași

Bucuresti - Noua sesiune parlamentara

A inceput noua sesiune parlamentara in Camera Deputatilor.