luni, 30 septembrie 2013

Iasi: Alegeri la Organizatia de Pensionari a PSD

Am participat la alegerile desfasurate la Iasi pentru desemnarea noii echipe de seniori a Organizatiei de Pensionari a PSD.

 Felicit noua echipa pentru implicarea de care a dat dovada de-a lungul timpului si le doresc tuturor succes in continuare si colaborari fructuoase!






vineri, 27 septembrie 2013

Iasi: Senat festiv pentru deschiderea anului universitar la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" din Iasi

Am participat astazi la Senatul festiv pentru deschiderea anului universitar 2013-2014 la Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" din Iasi.





Doresc, pe aceasta cale, sa transmit un mesaj structurat pe doua dimensiuni: una cu referire la prestigiul universitatii romanesti, in speta Universitatea Tehnica din Iasi, iar a doua cu referire la mandria de a fi student al acestei institutii.

In primul rand, ma adresez corpului profesoral al Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iasi, urandu-le ca anul universitar care incepe sa le aduca macar tot la fel de multe realizari in domeniu, succes si impliniri. 

Stim cu totii ca scoala politehnica ieseana are capacitatea de a forma elite tehnice de mare valoare care s-au afirmat de-a lungul timpului ca mari profesori in Romania sau in strainatate sau ca mari oameni de stiinta. 

De asemenea, are capacitatea de a forma elite si in alte domenii, cum sunt cel social sau cel politic, deziderat care, sper ca si de acum incolo, sa innobileze aceasta Universitate, cu ajutorul si cu daruirea oamenilor care lucreaza aici!

Pe de alta parte, cea de-a doua parte a mesajului meu se indreapta catre studenti. Va doresc sa fiti insufletiti de sentimentul de mandrie ca sunteti parte a acestei Universitati performante, iar exemplele de buna practica pe care le aveti langa voi, prin prisma profesorilor, sa va inspire in viata voastra profesionala!

Va urez sa aveti parte de cursuri si laboratoare interesante care sa va contureze ca buni specialisti in domeniu, realizari si succes pe intreg parcursul anului universitar!


luni, 23 septembrie 2013

Cateva dintre propunerile mele in calitate de presedintele al Federatiei Romane de Sah



Sintetizez, in cateva cuvinte liniile directoare ale catorva dintre activitatile pe care mi le propun in perioada urmatoare in calitate de proaspat ales presedinte al Federatiei Romane de Sah.

In primul rand, trebuie sa asiguram participarea echipelor nationale de seniori la Campionatul European din Polonia.

Trebuie sa facem o comisie care sa intocmeasca o programa scolara pentru introducerea sahului in scoala, pe care Ministerul o asteapta de cativa ani. 

De asemenea, asteptam propuneri pentru modificarea statutelor si regulamentelor Federatiei de Sah care nu mai sunt de actualitate in raport cu unele aspecte. 

Vom prevedea in statut si functia de presedinte de onoare, functie pe care intentionam sa i-o propunem marei maestre Elisabeta Polihroniade. 

Imi propun sa-l tin aproape si pe contracandidatul meu, domnul Romeo Cristian Erbasu, care ne poate sustine in proiectele noastre importante.

Multumesc inca o data tuturor celor care m-au sustinut, in special lui Ionut Dobronauteanu, vicepresedintele Federatiei Europene de Sah si echipei de la Iasi!

Mai mult, pe aceasta cale, va stau la dispozitie si va invit pe toti cei care aveti propuneri si sugestii care pot sa duca la promovarea sahului sa le discutam sau sa mi le trimiteti pentru a le analiza in vederea unei posibile implementari viitoare!

duminică, 22 septembrie 2013

Bucuresti: Am castigat functia de presedinte al Federatiei Romane de Sah



In urma alegerilor desfasurate la Federatia Romana de Sah, pentru desemnarea presedintiei, a vicepresedintilor si a membrilor Consiliului Director, Adunarea Generala Extraordinara convocata in acest scop m-a validat in functia de presedinte al Federatiei Romane de Sah.

Multumesc, pe aceasta cale, tuturor participantilor pentru increderea acordata, ii felicit pe toti candidatii, fie ca au fost castigatori sau nu si le promit tuturor ca nu ii voi dezamagi in acest mandat.

Voi sustine in continuare promovarea sahului ca sport ce are rolul si capacitatea de a forma si de a modela mintile tinerilor, de a le antrena si mai mult pe cele ale maturilor, ca materie obligatorie in Scoala romaneasca,  precum si diseminarea acestor tipuri de activitati si de competitii atat la nivel local,  cat si la nivel national si international!

Va multumesc inca o data pentru sustinerea pe care mi-ati acordat-o!
Va promit tuturor ca imi voi pune in slujba acestei onorante functii atat experienta acumulata pe acest palier, cat si timpul necesar pentru promovarea sahului, pentru sustinerea participantilor la diferitele competitii si recompensarea meritelor lor!

Va asigur de toata daruirea mea!

vineri, 20 septembrie 2013

Bucureşti: Alegeri la Federaţia Română de Şah. Mi-am depus candidatura!




Mâine se desfăşoară alagerile la Federaia Română de Şah. Mi-am depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei.

Pe site-ul instituţiei se pot vedea candidaturile depuse până la acest moment pentru preşedinţie, Consiliul Director şi vicepreşedinţi.

Le urez succes tuturor candidaţilor!

"În urma demisiei membrilor Consiliului Director, survenită în şedinţa din 12 august 2013, se convoacă Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a Federaţiei Române de Şah pentru data de sâmbătă 21 septembrie 2013, ora 10, sala „Nadia Comăneci”, str.Vasile Conta nr.16, et.VIII, Bucureşti.

 În caz de neîntrunire a cvorumului de 2/3 din membri, Adunarea se reconvoacă pentru data de 22 septembrie 2013, ora 10, în aceeaşi locaţie şi cu aceeaşi ordine de zi.


Candidaturi președinție:

  • Erbașu Romeo-Cristian
  • Iacoban Sorin Avram
  • Iovici Teodor Victor

Candidaturi vicepreședinție:

  • Cîrjă Vasile
  • Ioniță Mariana
  • Manole Vasile
  • Pășcălău Corneliu

Candidaturi membru Consiliu Director:

  • Câmpeanu Alin Vivian
  • Candea Daniel
  • Dragomanu Vasile
  • Grecescu Gabriel Andrei
  • Ioniță Mariana
  • Iordache Claudiu Badea
  • Jugaru Lucian
  • Manole Vasile
  • Nanu Costică Ciprian
  • Păsărelu Dan Gabriel
  • Stere Marian
  • Szabo Gergely"
Sursa: www.frsah.ro

joi, 19 septembrie 2013

Adresă către Ministerul Transporturilor

 Am înaintat împreună cu colegul de partid, deputatul Constantin Adăscăliţei, următoarea solicitare către Ministerul Transporturilor:

 

Către,
Ministerul Transporturilor din România
Doamnei Ministru Ramona Mănescu


Stimată Doamnă Ministru,

        Subsemnaţii, Sorin Avram Iacoban şi Costantin Adăscăliţei, în calitate de deputaţi ai Romaniei, având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. 1, art. 30 alin. 4, 5 şi 6 din O.U.G. 195/2002, coroborate cu  dispoziţiile art. 122 lit. a şi b din acelaşi act normativ, vă înaintăm următoarea,


Solicitare:

            În calitate de administrator al căii ferate care face legătura între Iaşi şi Târgu Frumos, vă solicităm montarea unei bariere automate care să fie dotată şi cu mijloace de semnalizare optice şi acustice la trecerea la nivel cu calea ferată de la intersecţia drumului comunal nr. 25 Uricani cu D.N.28.

            De asemenea, având în vedere că pentru sectorul respectiv de drum limita de viteză maximă a trenurilor (100 km /h) este mult prea ridicată, ţinând cont şi de lipsa de vizibilitate din zonă, solicităm coborârea limitei de viteză la 50 km /h, motivat şi de faptul că:
  
În ultimii ani, accidentele mortale petrecute la nivel cu trecerile de cale ferată au înregistrat o creştere îngrijorătoare. Graba, dar şi neatenţia şoferilor au facut ca zeci de vieţi să fie curmate într-un mod cumplit. Ultimul accident petrecut în zona pentru care am cerut montarea dispozitivelor de semnalizare automată, din judeţul Iaşi, accident care s-a soldat cu pierderea unui număr de 11 vieţi omeneşti,  lasă un mare semn de întrebare.

 Cu toate că trecerea la nivel cu calea ferată este semnalizată de Crucea Sfântului Andrei şi cu panouri de avertizare la 100 m şi 50 m, relieful din zonă face ca vizibilitatea să fie foarte scăzută pentru conducătorii auto care doresc să folosească această rută de deplasare. 

Astfel în sensul de mers al trenului Tg. Frumos – Iaşi, ţinând cont şi de limita de viteză 100 km/h (pentru trenuri) pe care o considerăm foarte mare, având  în vedere  şi faptul că în zonă se află un imobil locuit care opturează vizibilitatea conducătorilor auto, de la apariţia trenului (momentul când poate fi observat)  până la trecerea la nivel cu calea ferată nu sunt mai mult de 5 secunde, timp absolut insuficient pentru ca un conducător auto să poată decide în siguranţă dacă se opreşte sau dacă îşi poate continua cursa.

 În aceeaşi ordine de idei considerăm că montarea altor dispozitive speciale de limitare a vitezei de genul (“spinărilor de măgar”) sau montarea altor indicatoare de avertizare nu rezolvă problema deoarece cauza accidentelor nu este viteza conducătorilor auto ci lipsa de vizibilitate a trenului. 

Mai menţionam că, în zonă, au mai fost încă două accidente de circulaţie în 2012, anume luna martie şi luna iunie, accidente care au dus la moartea unui număr de 5 persoane. 

Pe această cale vă solicităm, în regim de maximă urgenţă, montarea unei bariere automate însoţită de mijloace de avertizare acustice şi optice, precum şi coborârea limitei de viteză maximă de deplasare a trenurilor la 50 de km/h, ca singure măsuri care pot stopa, în mod eficient, apariţia tragediilor în zona deja precizată în prezenta.


Cu deosebit respect,
 
Deputat Sorin Avram Iacoban                        Deputat Constantin Adăscăliţei
 

miercuri, 18 septembrie 2013

Declaraţie politică, Bucureşti: "România o țară vânată de ludomanie"




Ieri, 17 septembrie, am susţinut următoarea declaraţie politică la Cameră:

"De parcă nu eram confruntați cu o mulțime de probleme sociale, un alt vânător se pregătește să dea o lovitură decisivă societății românești, deja îmbolnăvită de 23 de ani de democrație și anume ludomania sau dependența patologică de jocuri de noroc.
Ludomania este o boală psihică cu urmări grave. Cei ce practică astfel de „hobby” ajung în situații limită, de la pierderea familiei, a locuinței la sinucidere.
Supervizorul Asociației APTA-TESG, Cristian Noaghi (Asociația pentru Prevenirea și Tratarea Adicției) susține că în urma studiilor efectuate aproximativ 150.000 de persoane din România care participă la slot, pariuri sportive sau bingo sunt dependenți de aceste jocuri de noroc. Mai mult, într-un studiu al „Asociației Române pentru Studiul Jocurilor de noroc” a rezultat că în România, procentul tinerilor față de jocurile de noroc este cel mai mare din Europa.
3,48% din românii cu vârstele cuprinse între 11 și 18 ani dezvoltă dependență, iar 23% dintre aceștia sunt predispuși la dependență. Dintre tinerii care sunt dependenți patologic de sloturi 66% consumă alcool, 13,88% au apelat la droguri ilegale, iar 16,66% fumează; toate acestea, consumul de alcool, țigări și droguri, fiind consecință a participării la jocurile de noroc. Ca să facem o comparație, în Germania doar 0,55% din tineri dezvoltă adicție.

Ceea ce este îngrijorător este faptul că cel puțin 50% dintre tineri practică ocazional jocurile de noroc, conform aceluiași studiu, însă granița dintre ocazional și practicarea regulată a acestora este foarte sensibilă.
Marea Britanie a înăsprit legislația națională în ceea ce privește jocurile de noroc după ce a constatat printr-un raport al Asociației Medicale Britanice că 25% din copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani practică jocul la „aparatele cu fisă”, iar 5% manifestă dependență față de acest tip de jocuri.
Deși dependența de jocuri de noroc este la fel de gravă ca orice altă dependență, nu există prevederi legale care să protejeze „victimile ludomaniei”, mai mult jocurile sunt acceptate și tolerate din punct de vedere social.

Fostul manager al Spitaluluii Universitar de Psihiatrie Iași domnul Cătalin Scripcaru declara: „Jocurile de noroc sunt un factor de dependență alături de alcool și de droguri: 20% din cei care intră într-o sală de jocuri devin dependenți.
 Mai mult în contrapartidă cu acest flagel periculos, numărul persoanelor care apelează la ajutor de specialitate este foarte scăzut, probabil din cauza rușinii. Astfel, conform declarației doctorului Nicolae Vlad, medic șef în cadrul secției de Psihiatrie a Spitalului de Psihiatrie din Botoșani: „În 2012 au fost tratați doar un număr de aproximativ 50 de dependenți de jocuri de noroc. Pacienții nu doresc să recunoască că se confruntă cu o asemenea problemă. Nu trebuie să uităm că omul săntos este doar un bolnav care se ignoră.” 

Psihologii ridică nenumărate semne de alarmă cu privire la agresivitatea cu care ludomania câștigă din ce în ce mai mult teren. Consecințele sunt groaznice:
Dependentul încearcă să facă rost de bani în felurite moduri. Fiind atât de prins de dependența lui, adesea îi ignoră pe cei din jur, neglijează alte activități, nimic altceva nu-l atrage sau nu-i face placere. Poate ajunge ușor la izolare și la o preocupare continuă pentru joc și pentru a face rost de sumele necesare. Comportamentul dependentului de jocuri duce în mod inerent la pierderi. Dependentul resimte dorința de a repara mereu pierderea anterioară.
Jocul pare să aducă satisfacția pe care nici o altă activitate nu o poate  aduce. Jocul devine singura lor lume, în afara ei nu mai există nimic.” – declarau psihologii Claudiu Gagiu și Anca Munteanu, încercând să realizeze un raport al dependentului de jocuri de noroc.
Nu pot să uit cazul tragic al tânărului Dragoș din Iași care a mărturisit că viciul care i-a distrus toată viața este dependența de păcănele: „Nu mai pot, m-au distrus aparatele, am pierdut mai mult decât vă puteți imagina, am pierdut totul la păcănel, mi-am făcut de râs părinții” țipa desnădăjduit tânărul tăvălindu-se prin noroi și amenințând că se sinucide. În cazul său s-a intervenit la timp însă sunt tineri care și-au curmat viața deoarece singura soluție găsită pentru a scăpa de ghearele puternice ale ludomaniei a fost sinuciderea. Nu pot să uit tragedia din satul Galbeni, comuna Nicolae Bălcescu, Bacău unde un tânăr de 21 de ani a fost găsit spânjurat de clanța ușii de la dormitor cu un șiret de la gheată. În biletul de adio putea fi citit: „Mamă, trăiam de azi pe mâine. Nu mai aveam pentru ce trăi; mi-au mâncat aparatele tot.”
Domnilor colegi, trag un semnal de alarmă foarte important. Legislația din România este mult prea permisivă în domeniul jocurilor de noroc de tip slot în special. Aparatele de tip „slot machine” sunt aproape la orice colț de stradă, în toată țara, în vecinătatea școlilor, terenurilor de joacă pentru copii, campusurilor universitare, iar de cele mai multe ori chiar și minorii au acces la ele.
O.U.G. 77/2009 și H.G. 870/2009 trebuie urgent amendate pentru protejarea populației tinere, cea mai predispusă la această afecțiune cronică - „dependența”.
Vă mai precizez că în țara vecină, Ungaria, confruntată cu aceeași problemă ca și România, a interzis jocurile de tip slot în afara cazinourilor pentru că politicienii de la Budapesta au considerat jocurile de tip slot  o amenințare pentru securitatea națională prin reducerea substanțială a veniturilor populației”.
Executivul de la Budapesta a găsit ca soluție pentru a acoperi gaura bugetară care ar putea fi generată din autorizarea jocurilor de tip „slot machine” doar în cazinouri, anume taxarea jocurilor de noroc în format on-line.
Domnilor colegi, o societate sănatoasă duce la un stat puternic, clădit pe o fundație puternică. Fundația acestui stat o reprezintă familia.
Ludomania ca afecțiune duce la destrămarea familiei, iar noi avem obligația protejării acesteia.
Singura soluție la acest atac înverșunat al ludomaniei o reprezintă înăsprirea legislației în domeniul jocurilor de noroc. Pe această cale îmi iau angajamentul depunerii unui proiect de lege pentru modificarea O.U.G. 77/ 2009 pentru că am înțeles că trebuie să fiu responsabil față de cetățeanul care mi-a acordat încrederea să-l reprezint. 
Vă mulțumesc!"

Declaraţie politică, Bucureşti: "Baronul Münchhausen (Baronul Mincinos) trăieşte în România"



Am susţinut următoarea declaraţie politică în Camera Deputaţilor - 10 septembrie:

"Nu m-aş fi gândit niciodată că ipocrizia poate să fie ridicată la rang de lege de fostul primar general al capitalei, domnul Adriean Videanu. Cu toţii ne aducem aminte de declaraţiile făcute de domnia sa şi liderii actualei opoziţii după nenorocirea din 2006 când, un cetăţean japonez în vârstă de 68 de ani, preşedinte al reprezentanţei Koyo, şi-a pierdut viaţa în urma muşcăturii unui câine comunitar. 

Conferinţele şi declaraţiile de presă se succedau într-un ritm ameţitor, toate pentru a anunţa strategia puterii de atunci în ceea ce priveşte problema câinilor fără stăpân: "În acest moment gândim măsuri ferme, fără nici un fel de compromis în problema câinilor comunitari" declara fostul primar general al capitalei, Adriean Videanu. 

De asemenea, domnul Răzvan Murgeanu, viceprimar general al capitalei în 2006, declara, parcă la concurenţă cu domnul Videanu, că trebuie să fie luate măsuri radicale pentru strângerea câinilor comunitari: "Lucrurile au scăpat de sub control, este nevoie de multă responsabilitate şi fermitate" anunţa, cam în acelaşi registru politicianist, domnul Murgeanu. 

Rezultatele acestei strategii lucrate cu "deosebită seriozitate" în laboratoarele politice ale Partidului Democrat de atunci au fost comunicate de directorul Administraţiei pentru Supravegherea Animalelor la câteva zile după incidentul regretabil, aşa, în mod pompos, de parcă ar fi trebuit să sărbătorim ceva: "Au fost capturaţi 25 de câini fără stăpân din zona bulevardului Nicolae Titulescu". 

Şi uite aşa, acum 7 ani, problema a fost "rezolvată" de domnul Videanu prin capturarea a 25 de câini comunitari şi fondurile pentru ecarisaj din bugetul primăriei generale creşteau ca Făt-Frumos.
Credeam că între timp am scăpat de aceste excese de ipocrizie. Astăzi însă vedem că măsura găsită de domnul Videanu, măsură trâmbiţată pe la toate posturile TV, nu a reprezentat, nici pe departe, o soluţie care să rezolve problema câinilor fără stăpân. 

Astăzi, consilierii generali din PDL, în frunte cu Baronul Münchhausen de Videle, fug de răspunderea incompetenţei cu care ne-au obişnuit în cei 8 ani de tristă guvernare. Astfel că, dacă soluţia prinderii a 25 de câini comunitari nu a dat roade, apelează la ultimul as din mânecă, fuga ruşinoasă de răspundere! 

Anunţarea retragerii tuturor consilierilor generali PDL din Consiliul General al municipiului Bucureşti şi revenirea asupra deciziei la numai o zi după celebrul model "5 minute" patentat de domnul "profesor" Traian Basescu, un alt fost primar general învins de câinii comunitari, nu reprezintă altceva decât măsura neputinţei, a degringoladei şi a lipsei de responsabilitate. 

Fuga ruşinoasă de răspundere este singura soluţie pe care PDL o propune electoratului, deşi a beneficiat din belşug de o experienţă de 8 ani de guvernare de tristă amintire.
Este mai mult decât evident că eşecul în politică face "casă bună" cu PDL-ul şi că ipocrizia, aşa cum am amintit deja, este ridicată la rang de lege. 

Domnule Videanu, nu aţi făcut nimic pentru rezolvarea acestei probleme, deşi aţi avut toate pârghiile la îndemână. S-a mai pierdut o viaţă de om, iar nepăsarea de care aţi dat dovadă vă caracterizează!
Aşa cum Baronul Münchaussen este trecut pe lista neagră a celebrei familii nobiliare, tot aşa şi dumneavoastră veţi rămâne pe lista neagră a vieţii politice româneşti. 

Transmit sincere condoleanţe familiei lui Ionuţ şi să dea Dumnezeu ca asemenea tragedii să nu se mai întâmple vreodată."
Sursa: www.cdep.ro

marți, 17 septembrie 2013

Iaşi: Deschiderea Noului An Şcolar 2013 - 2014 la Şcoala "B. P. Haşdeu"

Am participat la deschiderea noului an şcolar alături de conducerea Şcolii nr. 22 din Tătăraşi, "B. P. Haşdeu", reprezentată de domnul director Ionel Nechifor, de cadrele didactice ale unităţii de învăţământ, precum şi de părinţi, bunici şi elevi.

Vezi formatul VIDEO - AICI.


Si pe aceasta cale, le urez elevilor mult succes în noul an pe care să-l termine cu rezultate excepţionale, dar şi profesorilor, şi părinţilor deoarece contribuie, în mod egal, în formarea viitorului ţării noastre şi a generaţiilor de mâine!




luni, 16 septembrie 2013

Dosar de presa: Debandada si nervi intinsi la maxim, in sediul E.ON din Iasi



Iesenii simt pe propria piele tratamentul la care sunt supusi de catre furnizorul de electricitate de fiecare data cand sunt nevoiti sa calce pragul sediului de relatii cu clientii al E.ON. Cladirea de pe Agatha Barsescu devine neincapatoare in fiecare zi din cauza sutelor de oameni care vin aici cu probleme care mai de care mai diverse. Inca de la orele diminetii, aglomeratia este atat de mare, incat clientii care sunt primiti de functionari in baza bonurilor de ordine sunt nevoiti sa astepte chiar si o intreaga zi pentru a le veni randul (...).

Anul trecut, E.ON Energie Romania a decis sa inchida mai multe sedii din cartiere si a renuntat la colaborarea cu Posta Romana. De atunci, cozile interminabile de pe Agatha Barsescu s-au tot marit. Politicienii din Iasi au incercat sa gaseasca o solutie pentru aceasta problema. "La sfarsitul lunii septembrie se va da in folosinta noul sediu al companiei in cladirea de birouri din Palas. Era vorba ca noul sediu sa fie finalizat la mijlocul lunii august, insa pana la urma, lucrarile se vor termina la sfarsitul lunii septembrie. E un sediu spatios, cu multe birouri. Acesta este un prim pas pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta iesenii", a declarat deputatul iesean Sorin Iacoban.

 Sursa: www.bzi.ro

vineri, 13 septembrie 2013

Extras din Ordinea de zi a Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (10-12 septembrie)

Am reînceput activitatea şi la Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor.





COM (2013) 449 final - Studiu asupra propunerii de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice.



Propunerea prevede întocmirea unui nou standard european pentru facturarea electronică de către organismul european relevant responsabil cu stabilirea standardelor, în acest caz, Comitetul European pentru Standardizare (CEN).

 Aceasta se va realiza pe baza unui mandat emis de către Comisia Europeană, care va fi elaborat într-o etapă ulterioară. Mandatul va include o listă de cerințe minime pe care standardul va trebui să le integreze. Activitatea va fi efectuată ulterior în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1025/2012.
 

joi, 12 septembrie 2013

Declaraţie politică, Bucureşti: "Eliminarea tarifelor de roaming în Uniunea Europeană, o necesitate"



Dragi colegi,

De la 1 iulie, toţi operatorii care oferă servicii de roaming în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Uniunii Europene au fost obligaţi să aplice noi tarife maxime pentru serviciile oferite clienţilor care călătoresc într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi utilizează telefonul în sistemul roaming. 

Din 2007 Uniunea Europeană a redus tarifele de retail cu 80%. Dacă în perioada 2007-2008, pentru un apel efectuat în roaming clienţii plăteau 0,49 euro pe minut, între 2008 şi 2009 tariful pentru acelaşi serviciu era de 0,46 euro pe minut. 

Între 2009 şi 2010 tariful a scăzut la 0,43 euro pe minut, iar în 2010 - 2011 tariful a ajuns la 0,39 euro.
În prezent, pentru acelaşi serviciu se aplică un cost de 0,24 euro pe minut fără tva. Dacă între 2010 şi 2011 abonaţii plăteau 0,15 euro pe minut, acum acelaşi serviciu îi costă pe abonaţi 0,07 euro pe minut. 

Noile tarife sunt conforme cu prevederile Regulamentului UE nr. 531/2012 a Parlamentului European şi a Consiliului privind roamingul în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Uniunii Europene.
Iată, deci, necesitatea eliminării roamingului în Uniunea Europeană. Recent Comisia Europeană a votat pentru eliminarea tarifelor de roaming pentru apeluri telefonice, mesaje şi internet în Uniunea Europeană. În cazul în care propunerea comisiei va fi acceptată de către Parlamentul European, se vor crea utilizatorilor condiţii de a vorbi cu aceleaşi tarife ca în ţara lor. Ideea din spatele propunerii este de a încuraja consolidarea operatorilor de telefonie mobilă din Europa, cu scopul de a atrage noi investiţii. 

Alături de comisarul european pentru agendă digitală, Neelie Kroes, susţin ideea eliminării tarifului de roaming în Uniunea Europeană, ţinând cont de faptul că sunt şi secretarul Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţii din Parlamentul României. 

Odată eliminate tarifele de roaming, piaţa unică va permite operatorilor străini să concureze pentru clienţii din alte ţări, ceea ce ar putea duce la crearea de alianţe şi fuziuni, similare cu cele din industria aeronautică. 

Un alt aspect al iniţiativei - va avea efecte pozitive şi asupra economiei româneşti, mai precis asupra firmelor care au relaţii comerciale cu cele din Uniunea Europeană, având în vedere că 80% din exportul ţării noastre se îndreaptă către statele Uniunii Europene. 

Firmele româneşti vor avea un acces mai uşor la partenerii economici străini, cât şi la o mai mare deschidere către potenţialii clienţi din Uniunea Europeană.
Dragi colegi, vă sugerez să susţinem împreună această măsură care va avea efecte benefice atât din punct de vedere economic, cât şi social. 

 
Vă mulţumesc. 
 
Deputat Sorin Avram IACOBAN
 

miercuri, 11 septembrie 2013

Mamaia: Campionatele Nationale de Sah - Superliga

Am participat la festivitatea de premiere a castigatorilor Campionatelor Nationale de Sah - Superliga, Pentru Echipele de Seniori, campionate ce s-au desfasurat la Mamaia in perioada 30 august - 8 septembrie 2013 sub coordonarea Federatiei Romane de Sah.

Felicit organizatorii, participantii si castigatorii Campionatului si le multumesc pentru invitatie organizatorilor! Sa ne vedem cu bine la viitoarele competitii de acest gen!








marți, 10 septembrie 2013

Bucureşti: Conferința “Practici și perspective internaționale în dezvoltarea politicilor sociale”

Am participat alaturi de domnul Viceprimar al Sectorului 6 al Capitalei, Gabriel Petrea, la conferința  “Practici și perspective internaționale în dezvoltarea politicilor sociale”, conferinţă ce s-a desfăşurat la Sala Grupului Deputaţilor PSD din cadrul Camerei Deputaţilor. 

 Invitatul special al întâlnirii a fost doamna Mary Crawford, expert internațional în politici sociale și fost parlamentar al Partidului Laburist Australian .

Temele de discuție au fost axate pe problemele sociale majore cu care se confruntă statele actuale în contextul crizei economice globale și al atacului constant împotriva statului bunăstării, pe dificultățile în implementarea unor politici sociale și pe exemple de bune practici adoptate în domeniul social în Australia sau în alte țări unde au fost obținute rezultate pozitive.


Cu această ocazie, am lansat invitaţia de a dezbate şi la Iaşi - vineri - 13 septembrie - problemele sociale actuale de nivel naţional şi internaţional, alături de doamna Mary Crawford şi de membrii PSD Iaşi. Multumesc, pe acaestă cale, doamnei Mary Crawford pentru acceptul său de a fi alături de noi la Iaşi!





 

duminică, 8 septembrie 2013

Urarea mea de Sfanta Maria!





Le doresc tuturor celor care poarta numele de Maria, Marian, Mariuca sa aiba astazi o zi speciala, sanatate, impliniri, bucurii alaturi de cei dragi!

Ingerii sa va calauzeasca pasii, iar Sfanta Fecioara sa va lumineze drumul in viata!

La multi ani!


Cu respect,
    Deputat Sorin Avram IACOBAN

Colegiul 10 Iasi


sâmbătă, 7 septembrie 2013

Alaturi de Echipa Nationala!

Felicitari baietilor nostri de la Echipa Nationala pentru meciul exceptional!



vineri, 6 septembrie 2013

Deputatul Sorin Iacoban, initiatorul unei intalniri pentru dezvoltarea Moldovei



Initiativa deosebita venita din partea deputatului Partidului Social Democrat (PSD) Sorin Iacoban pentru dezvoltarea regiunii Moldova. 

Acesta a initiat si materializat demersurile pentru ca, luni, 9 septembrie 2013, de la ora 18.00, sa se deruleze o intalnire la Parlamentul Romaniei cu toti alesii din Moldova unde vor fi abordate probleme ce tin de viitoarele posibilitati de finantare, fie de la bugetul national, fie din fonduri europene, pentru proiectele majore ce vizeaza dezvoltarea acestei zone a tarii.

 "In urma unei initiative pe care am avut-o, alaturi de grupul parlamentar al PSD si in contextul in care, ne pregatim de realizarea bugetului de stat pe anul 2014 si a faptului ca intram pe executie financiara europeana dar si in contextul in care, intre 2014 - 2020 s-au negociat sumele pentru viitoarele proiecte europene va avea loc aceasta intalnire. Ea este programata la Parlamentul Romaniei, cu toti alesii din Moldova unde vor fi abordate probleme ce tin de viitoarele posibilitati de finantare, fie de la bugetul national, fie din fonduri europene, pentru proiectele majore ce vizeaza dezvoltarea intregii Moldove", a precizat Iacoban. 

Sursa: www.bzi.ro

marți, 3 septembrie 2013

A inceput a doua sesiune parlamentara!


A început cea de-a doua sesiune ordinară a Parlamentului din anul 2013.
 
Camera Deputaţilor a fost convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2013 ieri, la ora 14.00, iar şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor a avut loc începând cu ora 13.00.

 Dintre priorităţile pentru următoarele luni avem în vedere:
    -  reorganizarea administrativă şi modificarea Constituţiei, 
    - declanşarea efectivă a descentralizării 
  - Legea referendumului, despre care Curtea Constituţională a stabilit că este constituţională în măsura în care prevederile ei se aplică după un an de la intrarea în vigoare.


luni, 2 septembrie 2013

Iasi: Cupa Magic la Minifotbal - editia a-II-a august-septembrie 2013

Am participat la Iasi la Cupa Magic la Minifotbal, editia a-II-a, august-septembrie 2013. 

Cu aceasta ocazie, organizatorii si-au propus sa aduca la Iasi fostii stelisti Catalin Lita, Petre Marin si Cornel Cernea. 

Competitia are un caracter amical, iar echipele pot testa cu acest prilej jucatori pentru noul sezon, cu conditia sa nu fie legitimati la ligile I, a II-a sau a III-a de fotbal si in prima liga si  a doua liga de futsal.