joi, 8 octombrie 2015

Bucureşti - Declaraţia politică: "PNL, absent nemotivat la „votul prin corespondenţă”



Distinse domnule președinte,
Stimate doamne și stimați domni deputați,
Cu îngăduința dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declarația politică intitulată:

PNL, absent nemotivat la „votul prin corespondenţă”

Dragi colegi, comportamentul PNL - ului din ultima perioadă arată multă manipulare, iresponsabilitate politică şi lipsă de respect faţă de toţi alegătorii români, inclusiv cei din Diaspora. Ne-am obişnuit cu o opoziţie care să manipuleze la moţiunile simple, la moţiunile de cenzură, la votul final, însă manipularea procesului legislativ  la comisiile de specialitate este un element de noutate pentru Parlamentul Romaniei. Astfel, noi PSD ul am fost nevoiţi să preluăm  responsabilitatea votului prin corespondenţă, prin preluarea şefiei Comisiei de Cod Electoral de către domnul vicepreşedinte al Camerei Deputatilor, Gabriel Vlase.     

Motivul acestei mişcări politice a fost demisia domnului deputat PNL Mihai Voicu din funcţia de preşedinte a Comisiei, ca formă de protest faţă de presupusa tergiversare de către PSD a adoptării Legii votului prin corespondenţă.

Bănuim care sunt interesele PNL - ului în această speţă, fapt pentru care  trebuie să spunem răspicat opiniei publice că însăşi demisia domnului deputat PNL Mihai Voicu este cea mai fidelă formă de impiedicare a procesului legislativ în Comisia de Cod Electoral.

Ceea ce s-a întamplat marţi în Parlament a fost încă o dovadă a politicianismului ieftin care domină PNL-ul, de la fuziunea cu partidul băsist şi aici mă refer tergiversarea votului noului preşedinte de comisie, cereri repetate de consultari ale comitetului liderilor, drepturi la replică numeroare şi luări de cuvant pe procedură tranformate în nişte declaraţii politice obositoare.

 Opinia publică trebuie să înţeleagă că opoziţia nu a dorit nici măcar să îşi nominalizeze un alt coleg la preşedinţia acestei Comisii, deşi votul prin corespondenţă este o prioritate legislativă, recunoscută de toate partidele din Parlament, căreia ar trebui să i se dedice o procedură de urgenţă şi că termenul de adoptare ar trebui imperios grăbit. Şi atunci vin cu întrebarea, domnilor colegi: care este rolul grevei japoneze pe care aţi iniţiat-o în Parlament cand, în mod real, aţi absentat nemotivat de la lucrările Comisiei de Cod Electoral?

 Este evident faptul că aceasta lege trebuie adoptată pană la sfarşitul anului 2015 pentru a putea emite efecte juridice din anul 2016, conform jurisprundenţei Curţii Constituţionale. Astfel, am căutat să înţelegem  de ce PNL împiedică, în mod repetat, procesul legislativ la aceasta Comisie.

 Se pare că opoziţia uzează de această tactică pentru a fi în consonanţă cu acţiunile DNA-ului care are în derulare o anchetă avand ca obiect respectarea dreptului la vot la scrutinul preşedinţial, ratarea încă unui obiectiv asumat de Preşedintele Romaniei, putand să creeze o emoţie publică şi o situatie specială de vinovăţie publică pentru unii politicieni. 

Şi cum interesul politic primează interesului cetăţenilor, PNL preferă să bifeze acest scenariu tragico – comic doar pentru a crea un posibil prejudiciu legal mai mare alegătorilor din Diaspora, prejudiciu care să catalizeze acţiunile institutiei amintite mai sus.

        Opinia publică, alegătorii din Romania şi alegătorii din Diaspora trebuie să cunoască faptul că, din martie şi pană în iunie 2015, fostul preşedinte, liberalul Mihai Voicu, a convocat aceasta comisie de doar 5 ori, desi conform Regulamentului putea sa o convoace de cel puţin 12 ori. Apoi a urmat vacanţa parlamentară, situaţie în care Comisia nu a mai fost convocată deşi regulamentul prevedea că pentru priorităţi legsilative şi pentru procedura de urgenţă comisiile parlamentare, în cazuri bine justificate, să poată să îşi desfăşoare activitatea. Şi după ce a început o nouă sesiune parlamentară colegii liberali nu au convocat  Comisia pentru lucru ci au declarat grevă japoneză, avand cu siguranţă scopul de a arăta cu degetul spre colegii din PSD.

Am iniţiat această declaraţie politică pentru a înţelege şi opinia publică cum procedează PNL-ul atunci cand speculează orice chichiţă din regulament pentru a împiedica procesul legislativ. Cetatenii Romaniei trebuie să facă diferenţa între luările de poziţie publice ale PNL-ului şi ceea ce se întamplă efectiv în Parlament.

Dragi colegi, PSD-ul şi-a asumat răspunderea pentru acest proiect de lege considerand că, dreptul  la vot al tuturor cetăţenilor romani trebuie respectat, demonstrand totodată  că pe această chestiune, PNL a rămas repetent la capitolul democraţie  şi interes public cetăţenesc.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Sorin Avram Iacoban

Deputat PSD

Colegiul 10 Iaşi

Niciun comentariu: