Distinse Domnule Preşedinte,
Onorat prezidiu,
Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi!
Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi voi prezenta declaraţia politică intitulată:
România,
stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil!
Dragi colegi, în ultima perioadă s-au intensificat atacurile asupra prevederilor art. 1 din Constituţia României, în ce priveşte atributele statului român. Observ în ultima perioada o remodelare a mesajului revizionist, care ar trebui să scape de vigilenţa noastră principalele cerinţe la autodeterminare, îmbrăcate în haina frumoasă a automomiei cultural-teritoriale.
Astfel, dacă în anii guvernării Boc U.D.M.R. se pronunţă public pentru revizuirea
Constituţiei în sensul eliminării
unor atribute principale ale statului român, iată că în noua propunere, Uniunea
culturală care reprezintă drepturile maghiarilor din România insistă pentru o
autonomie teritorială dar cu respectarea caracterului unitar şi indivizibil al
statului român.
Este o trecere de la o atitudine agresivă la o atitudine
simulată de lupta politică pentru scopul final, independenţa autointitulatului ţinut secuiesc. Nu putem
uita declaraţiile fostului preşedinte al U.D.M.R. şi viceprimministrului din
Guvernul Boc, domnul Marko Bela care în
2011, la Târgu Mureş
declara că U.D.M.R. sprijină orice formă de autonomie, inclusiv pe criterii etice.
Aceeaşi persoană declara în 2010 că U.D.M.R. luptă încă din 1990 pentru autonomie
şi autodeterminare, iar în 2012 ca etnicii maghiari doresc susţinerea luptei politice
privind identitatea naţională.
Nu departe a fost şi susţinerea publică a U.D.M.R.
din anul 2013, pentru ca România să nu mai fie stat naţional.
În 2014, aşa cum am mai precizat, asistăm la o schimbare
de optică, în ce priveşte mesajul U.D.M.R. . Nu mai sunt atacate caracterele/atributele
statului român, ba chiar sunt amintite şi susţinute, într-un joc al diversiunii
cu rezultate care ar putea fi catastrofale pentru România. Deşi nu este
recunoscut public, principalul atac se dă asupra caracterului “naţional” al
Statului Român.
Atributul de “stat naţional” ţine de una din componentele
fundamentale ale statului român, anume populaţia ţării, indiferent că este vorba de etniile componente sau de
populaţia majoritară. La baza statului se află poporul român, reprezentat de
comunitatea de oameni care trăiesc pe teritoriul României, care vorbesc aceeaşi
limbă, populaţie legată statornic de aceste meleaguri. Înlocuirea limbii române
cu o limbă regională constituie un pas important către separarea socială şi
apoi, ca o consecinţă firească către separarea teritorială.
Acest fapt, cu
siguranţă va duce la retragerea unui segment important al populaţiei româneşti
din autointitulatul Ţinut Secuiesc.
Dragi colegi, limba română reprezintă un liant care
susţine unitatea poporului român şi un garant al caracterului naţional al
statului. Principiul de bază al oricărei democraţii europene, principiul
garantat şi de legea fundamentală românească este integrarea socială nu
segregarea etnică şi accentuarea excluziunii sociale a cetăţenilor de origine
română.
În aceeaşi ordine de idei al doilea atac este dat asupra caracterului de
stat unitar, vizată fiind componenţa teritoriala a statului român. Noua orientare a U.D.M.R.-ului ne îndreaptă mai mult către un stat federativ deoarece una din principalele caracteristici ale unui stat
unitar reprezintă acel ansamblu unic de organisme prin care se exercită puterea
politică la nivel central şi local, populaţia având o singură cetăţenie, având
obligaţia să respecte o singură ordine de drept, întemeiată pe o Constituţie
unică.
Acestea fiind spuse, dragi colegi, cum ne poate asigura U.D.M.R.
de existenţă unei regiuni autonome, cu personalitate juridică separată în
cadrul unui stat unitar şi indivizibil. Cum poate vorbi U.D.M.R. de stat unitar
şi indivizibil când se promovează, într-un mod simulat, transferul de imobile
din proprietatea publică a statului român în proprietatea regiunii autonome.
Ţinutul Secuiesc când promovează transferul din proprietatea publică a statului român în proprietatea regiunii
autonome Ţinutul Secuiesc a tuturor căilor de comunicaţii de pe teritoriul
vizat, a tuturor pădurilor, a carierelor de piatră, a minelor, deci a tuturor
bogăţiilor naturale, care sunt în proprietatea tuturor celor peste 22 de
milioane de cetăţeni români.
Oare aceste măsuri vizate de U.D.M.R., denumite mincinos
autonomie teritorială, nu vizează o viitoare declaraţie de independentă marcată
şi de dreptul la autodeterminare a populaţiei majoritare de pe un anume ardeal
geografic.
Dragi colegi, România este recunoscută în Europa ca fiind
ţara cu o legislaţie foarte permisivă în ceea
ce priveşte drepturile minorităţilor. Dacă ar fi cineva să ne acuze în materia
drepturilor minorităţilor, singurul reproş ar putea fi făcut doar în ceea ce
priveşte discriminarea pozitivă a acestora faţă de drepturile populaţiei
majoritare.
Într-o astfel de situaţie este evident faptul că U.D.M.R. nu
doreşte altceva decât crearea premiselor pentru o viitoare declaraţie de
independenţa şi o viitoare recunoaştere a acestei declaraţii, adoptând de acestă
dată politică paşilor mărunţi, care să nu lezeze, în prima fază, foarte tare.
În realitate, art. 1 al Constituţiei României este supus
unui atac diversionist, care nu poate avea ca drept scop decât separaţia
teritorială, a autointitulatului Ţinut Secuiesc.
O astfel de atitudine este de
neacceptat, pentru că realităţile istorice, confirmate de tratatele
internaţionale au consacrat o Românie ca stat naţional şi unitar, exact aşa cum
va trebui să rămână şi pe viitor.
Vă mulţumesc!
Deputat PSD
Sorin Avram Iacoban
Colegiul 10, Iaşi
Deputat PSD
Sorin Avram Iacoban
Colegiul 10, Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu