În perioada 1 – 4 iunie, Fundaţia „Casa Speranţei“
organizează Jocurile Naţionale „Special Olympics“ România. Această
olimpiadă reprezintă cel mai mare eveniment sportiv din 2012 pentru
persoanele cu dizabilităţi intelectuale.
Ceremonia de deschidere, în cadrul căreia invitaţii vor oferi un
program artistic, se va desfăşura sâmbătă, la Stadionul „Emil
Alexandrescu”. Momentele-cheie ale evenimentului sportiv cuprind
aprinderea Flăcării Speranţei, Cercul prieteniei şi Jurământul „Special
Olympics“.
„Sunt bucuros de numărul mare de concurenţi înscrişi la această
competiţie sportivă deosebită. Municipalitatea va asigura cazarea celor
316 sportivi şi însoţitori, precum şi trei mese pe zi pe parcursul
cazării. Sperăm că Jocurile Naţionale «Special Olympics» vor deveni o
tradiţie şi la noi în ţară”, a declarat Sorin Iacoban, consilier local.
Flacăra Speranţei va fi purtată pe data de 2 iunie pe traseul
Palatul Culturii – Stadionul „Emil Alexandrescu”, începând cu ora
18.30, de către sportivi de performanţă, reprezentanţi ai Poliţiei
Comunitare din Iaşi şi sportivi „Special Olympics“.
Sursa: Flacara Iasului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu