In data de 9 mai 2012 s-a sărbătorit cea de a 27–a aniversare a ZILEI
EUROPEI. Această dată a fost aleasă de Consiliul European de la
Milano, din 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei
Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert
Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei, dar şi
altor state europene, să pună "bazele concrete ale unei federaţii
europene indispensabile pentru menţinerea păcii".
La 18 aprilie 1951, şase ţări (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda) au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunităţile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Ulterior, în 1957, prin Tratatul de la Roma, a fost înfiinţată Comunitatea economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi.
În acest an, sărbătoarea a avut ca temă "Ziua Europei este şi ziua ta". În oraşele europene s-au organizazt manifestări având ca scop apropierea cetăţeanului de valorile esenţiale ale Uniunii Europene.
Cu ocazia Zilei Europei, la Iaşi, a avut loc deschiderea oficială a Centrului de Mobilitate al Municipiului, realizat în cadrul proiectului „Sistem de managementul mobilităţii” – SEE MMS, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului „South East Europe”.

Este un
centru pilot în Romania care îşi propune să ofere informaţii despre
transportul public şi mijloacele de transport alternative, să stimuleze
mobilitatea persoanelor. Ieşenii vor fi încurajaţi să folosească mai
mult transportul public, bicicletele, mersul pe jos, în detrimentul
maşinilor personale, dar vor putea obţine şi informaţii despre cursele
CFR, curse cu autobuze şi microbuze în regiune şi în ţară, sau orarul
de zbor al curselor ce operează pe aeroportul Iaşi.
Asadar, vă aşteptăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu