25 de ani de la infiintarea U.S.L.I.P. Iasi

Am participat la intalnirea care a avut loc la Iasi cu ocazia implinirii a 25 de ani de la infiintarea Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar Iasi.

Am fost prezent alaturi de Ministrul Dialogului Social, domnul Liviu Pop, secretarul de stat in Ministerul Educatiei, domnul Vasile Salaru, de presedintele Sindicatelor Libere din Invatamant, domnul Simion Hancescu, precum si alaturi de inspectorul scolar general adjunct, domnul Bogdan Barzoi.

Bucureşti - Declaraţia politică: "27 martie 1918 – o zi care va ramane în veci întipărită în mintea romanilor"

Distinse domnule Preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi !   

Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată:

27 martie 1918 – o zi care va ramane în veci întipărită în mintea romanilor

Dragi colegi, ziua de 27 martie 1918 reprezintă primul pas în infăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, care a avut ca punct de plecare actul patriotic săvârşit de unioniştii din Basarabia ce au spus “Nu” dominaţiei străine şi au arătat prin aceasta şi românilor bucovineni şi românilor transilvăneni că nici o naţiune din lumea  nu poate să se opună visului românilor de pretutindeni anume, unirea într-un singur stat naţional, suveran şi independent. 

De-a lungul istoriei, teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost o monedă de schimb pentru marile puteri care, astfel, şi-au stabilit sferele de dominaţie în zona Mării Negre. Cu un Imperiu Ţarist aflat în plină expansiune, şi un Imperiu Otoman care nu dorea să piardă influenţa în zonă, teritoriul dintre Prut şi Nistru a constituit, de cele mai multe ori, un profitabil schimb între cele două imperii.

Până în 1812, Țara Muntenească purta numele de Basarabia însă, din 1812, Basarabia este numele dat de Imperiul Ţarist, teritoriului voievodatului Moldovei dintre Prut şi Nistru, anexat prin tratatul de la Bucureşti din 1812, tratat apărut ca urmare a încheierii războiului Ruso-Turc din 1806-1812. 

Odată cu încheierea războiului Ruso-Turc, Imperiul Ţarist a avansat, cu cinism, pretenţii teritoriale asupra celor două provincii româneşti, Moldova şi Ţara Românească. Treptat, pretenţiile s-au redus doar la Moldova, apoi doar la teritoriul dintre Nistru şi Siret, apoi doar la ţinuturile turceşti dintre Nistru şi Prut. Dar, prin tratatul de la Bucureşti, Imperiul Otoman ceda ţinuturi care nu îi aparţineau, încălcând astfel toate tratatele internaţionale în materie, desigur şi cu complicitatea celorlalte puteri. 

Odată preluate cu forţa, teritoriile româneşti dintre Nistru şi Prut au fost supuse unui proces de ştergere a istoriei româneşti a Basarabiei, acţiune dublată de un proces de rusificare accelerat. Au fost deportați români în Dobrogea și au fost aduși peste 60.000 de bulgari și găgăuzi din Bulgaria și peste 150.000 de ruși și ucrainieni, care s-au stabilit, mai ales, în orașe. Au fost deschise granițele, înregistrându-se un aflux de evrei, armeni, greci și germani. Limba oficială devenise limba rusă, iar din 1828 au fost înlocuiți toți guvernatorii români cu guvernatori militari ruși. 

În 1829, biserica este trecută din subordinea Patriarhiei Constantinopolului în subordinea Patriarhiei Moscovei, limba română, fiind interzisă în administrație. Toate acestea au culminat cu oficializarea denumirilor turcești în detrimentul celor românești: de exemplu, localitatea Tighina va dobândi numele de Bender.

După războiul Crimeii, pierdut de Rusia, o parte din teritorii și aici mă refer la Cahul, Bolgrad și Ismail, au reintrat până în 1878 în componența Moldovei, respectiv a României din 1859. Din 1850, sentimentul național românesc începe să se manifeste și în Basarabia, iar după căderea Imperiului Țarist de la finalul Primului Război Mondial, mișcarea națională a românilor din Basarabia devine una politică. 

La data de 3 martie 1917, la Chișinău se înființează Partidul Național Moldovenesc. Sfatul Țării, întrunit prima dată la 21.11.1917, având ca președinte pe Ion Inculeț, a proclamat oficial Republica Democratică Moldovenească.

Lovitura de stat din Rusia, de la 1917 executată cu complicitate germană, a dus la Pacea de la Brest-Litovsk, care a culminat cu jafurile soldaţilor armatei ruse aflate în retragere, iar fruntașii moldoveni au fost asasinați de elemente extremisto-comuniste. Sfatul Țării cheamă armata română să restabilească ordinea, iar trupele române trec Prutul, reușind eliberarea Chișinăului în ianuarie 1918, precum și ulterior, eliberarea completă a Basarabiei.

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării proclamă independența teritoriului sub denumirea de Republica Democratică Moldovenească. Deși și-a proclamat independența, țara era atacată frecvent de elemente rebele de dincolo de Nistru, iar ulterior apar pretenții teritoriale și din partea Ucrainei, care recent își proclamase și ea independența. Astfel, singura soluție viabilă era unirea cu România, fapt pentru care apar moțiuni de unire din diferite județe, ca de exemplu: Soroca și Bălți. 

În acest context, la 27 martie 1918, cu 86 de voturi pentru, 36 împotrivă, 3 abțineri și 13 absenți, a fost hotărâtă unirea condiționată în 11 puncte a Basarabiei cu România. Președintele Sfatului Ţării a fost ales omul politic Constantin Stere, fiind apoi urmat de Pantelimon Halipa.

A doua sesiune a Sfatului Ţării și-a ținut lucrările între 25 și 27 noiembrie 1918 când, după aprobarea reformei agrare pentru Basarabia, s-a votat o moțiune prin care, de data aceasta, se aproba unirea fără condiții cu România. In toamna anului 1919 au avut loc primele alegeri parlamentare din Basarabia, fiind desemnați un număr de 90 de deputați  și 35 de senatori care, la data de 20 decembrie 1919, alături de reprezentanții altor regiuni românești, au ratificat Actele Unirii aprobate de Sfatul Ţării, Congresul Național din Bucovina și Congresul Național din Transilvania. Având ca inspirație modelul patrioților români din Basarabia, în noiembrie 1918, cei 100 de membri aleși în Congresul Național al Bucovinei emit și ei o rezoluție de unire necondiționată cu Regatul României, beneficiind de votul deputaților români, germani și polonezi, însă fără susținerea celor 13 aparținând minorității ucrainiene. 

Dragi colegi, am răsfoit acestă pagină de istorie pentru a sublinia, încă o dată, rolul fundamental  pe care l-au avut românii basarabeni la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Deși supuși unui proces de rusificare intens, românii dintre Prut și Nistru nu și-au pierdut identitatea și conștiința națională, servind drept exemplu pentru românii bucovineni și românii transilvăneni. Fără jertfa românilor basarabeni și fără curajul acestora de a se opune, atât Imperiului Țarist cât și Imperiului Otoman, cu siguranță nu ar mai fi existat 1 decembrie ca zi a Marii Uniri, iar România ar fi rămas, probabil, la limitele teritoriale de după 1878. Tocmai pentru aceasta, dragi colegi, nu trebuie să uităm niciodată faptul că Basarabia este pământ românesc, iar ziua de 27 martie 1918 trebuie să rămană adanc intipărită în mintea romanilor de pretutindeni.

Vă mulțumesc pentru atenţie!

Deputat PSD 

Sorin Avram Iacoban

Colegiul 10, Iaşi

Calarasi - Meciul de futsal dintre Dunarea Calarasi - CSMS Iasi

Felicitari, CSMS Iasi pentru victoria clara si meritata obtinuta la Calarasi in penultima etapa la futsal,liga I ( scor final 1-2)!

Prezent la Meciul Romania - Georgia

In aceste momente a inceput meciul Romania - Georgia, meci care face parte din ultima editie a Campionatului European de Rugby. 

Urez, pe aceasta cale, echipei nationale sa aiba parte de un meci castigator pe Stadionul National "Arcul de Triumf".

Hai, Romania!

Bucuresti - Intalnire cu mass-media din Republica Moldova

Am participat la intalnirea parlamentarilor romani cu reprezentantii mass-mediei din Republica Moldova.

Bucuresti - la Targul de Turism de la Romexpo

Am fost la Targul de Turism de la Romexpo. Targul de Turism al Romaniei este organizat de Romexpo de doua ori pe an, fiecare editie transformand Centrul Expozitional intr-un spatiu al destinatiilor de vis. Reprezentata prin cele mai importante companii din Romania si din strainatate, lumea fascinanta a turismului se intalneste sub acelasi acoperis, in cadrul editiilor de primavara si de toamna, prezentandu-ne oferte dintre cele mai variate.

Bucureşti - Declaraţia politică: "O nouă lege a salarizării unice este imperios necesară"

Distinse domnule Preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi !   

Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată:

          O nouă lege a salarizării unice este imperios necesară

Dragi colegi, ceea ce s-a întâmplat între 2009 şi 2012 nu trebuie să uităm niciodată, pentru a putea oferi generaţiilor viitoare un exemplu negativ care nu mai trebuie repetat sub nicio formă. Dramele sociale generate de o guvernare absolut iresponsabilă şi mă refer aici la guvernarea Boc-Udrea-Băsescu, au lăsat urme adânci în mentalul colectiv, fiind susţinute de o campanie premeditată de genocid social şi de învrăjbire între cetăţeni. Pacienţii au fost învrăjbiţi împotriva medicilor, copii şi părinţii împotriva cadrelor didactice, tinerii împotriva pensionarilor, cetăţenii împotriva poliţiştilor, angajaţii din sectorul privat împotriva bugetarilor, totul pentru a se crea un climat social nesigur.

Scopul acestor măsuri a fost distragerea atenţiei de la furtul banului public şi de la îmbogăţirea, fără măsură, a actualilor membri ai noului PNL.

Punctul culminant a fost anul 2010 când, pe lângă numeroasele tăieri, a apărut şi Legea salarizării unice, cu o campanie defăimătoare realizată de Traian Băsescu, care declara, printre altele, că bugetarul era omul gras de 200 de Kg, cocoţat în spatele unuia slab şi subţirel de 50 de Kg, reprezentat de economia reală. Băsescu şi foştii lui colegi, parteneri la jaful public, care acum rescriu filosofia politică a P.N.L., au venit cu soluţia unei “diete forţate” a bugetarului gras, tăind salariile tuturor angajaţilor din sectorul bugetar cu 25 %, plafonând şi sporurile, gratificaţiile primele, compensaţiile şi indemnizaţiile, astfel încât salariul de bază să constitue majoritatea câştigului salarial. În filosofia fostei guvernări, la nivelul anului 2010, 500 de lei reprezenta un salariu decent, adică salariul pe care îl meritau atât profesorii debutanţi, medicii rezidenţi cât şi femeia de serviciu.

Astfel, dacă un profesor debutant avea un salariu brut de 1.134 şi un net de 782 de lei, după măsura guvernului Boc-Udrea salariul acestuia a ajuns la un total de 587 de lei, identic cu al unei femei de serviciu cu 4 ani vechime. În cazul învăţătorului debutant situaţia era mult mai prostă, această categorie având un salariu brut de 1.064 lei şi un net de 734 lei, după măsura guvernului Boc-Udrea ajungând la un căştig salarial de 550 de lei, deci mai puţin decât al unei femei de serviciu cu 4 ani vechime. La aceasta se adăuga şi politica trasată de la centru a administraţiilor locale P.D.L.-iste de a nu mai deconta cheltuielile de transport ale profesorilor navetişti astfel încât, un profesor debutant navetist nu a mai plecat acasă cu mai mult de 400 lei, cu care ar fi trebuit să îşi întreţină familia, să plătească dările la stat şi să plătească facturile către diferiţi furnizori. 

În cazul medicilor rezidenţi, după aplicarea măsurii guvernului Boc-Udrea, câştigul salarial s-a diminuat de la 800 de lei la 600 de lei, deci cu 12 lei mai mult decât o femeie de serviciu cu 4 ani vechime. Cu toate acestea, Băsescu şi actualii politicieni din “P.D.L. reloaded” au susţinut că omul gras trebuie să slăbească în continuare şi au mai aplicat o serie de măsuri care au generat genocid social, anume: disponibilizarea unui număr de peste 250.000 de bugetari, fără nici un studiu de impact care să fundamenteze o asemenea măsură, trecând astfel de la măsura punerii la dietă a bugetarului gras la exterminarea premeditată a acestuia şi generând o stare de nesiguranţă socială acompaniată de celebra scandare din faţa Palatului Cotroceni: “Ieşi afară, javră ordinară !”.

Astfel, anul 2010 a rămas anul  în care bugetarul a fost decretat duşmanul poporului indiferent că vorbim despre medici, profesori sau funcţionari publici. Însă, colegii din P.D.L. nu au precizat nicăieri faptul că între 2009 şi 2011 peste 330.000 de firme au “tras obloanele”, înţelegând prin aceasta că nu bugetarii erau vinovaţi de situaţia mediului de afaceri privat ci probabil politicile guvernamentale orientate spre propriul câştig. Cât despre măsuri care chiar au cocoşat economia reală, putem noi să menţionăm faptul că majorarea T.V.A. de la 19 la 24 % a fost căţărată tot în spatele economiei româneşti cu efecte care au dus la scăderea consumului şi orientarea spre o scădere economică abruptă. 

Conform legii salarizării unice din 2010, raportul dintre salariul minim şi maxim a fost de 1/15 cu 111 clase de salarizare. Însă din cauza politicii de genocid social a guvernului P.D.L., care acum se regăseşte în formă aproape completă în actualul P.N.L., salariile nu au putut fi stabilite prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referinţă, astfel încât salariul de bază a rămas cel dinainte de 2010, diminuat cu 25 % dar şi cu sporurile, compensaţiile, primele şi indemnizaţiile plafonate sau tăiate. Ce s-a întâmplat cu banii obţinuţi după diminuarea salariilor bugetarilor cu 25 %, ne va spune probabil D.N.A.-ul, însă noi putem să înţelegem cu claritate tabloul social care a guvernat România în perioada 2009-2012.

Încă de la preluarea guvernării în 2012, Guvernul Ponta a căutat ca prin măsuri economice bine articulate în realitatea economică românească să reinstaureze dreptatea socială. În primul rând s-au luat măsuri reparatorii căutându-se resurse care să atenueze din dezastrul produs de guvernarea Boc-Udrea. Una din principalele măsuri reparatorii a fost reîntregirea salariilor bugetarilor. Apoi, guvernul, a căutat, împreună cu majoritatea parlamentară, să creeze un cadrui legislativ prin care să se pună în aplicare măsurile reparatorii hotărâte de instanţele judecătoreşti ca urmare a prejudiciilor suferite de bugetarii exterminaţi de guvernarea Boc-Udrea. 

După punerea în aplicare şi a acestor măsuri reparatorii hotărâte de instanţele judecătoreşti, Guvernul Ponta a căutat să găsească o strategie prin care bugetarul să fie nu privilegiat în raport cu sectorul privat ci să fie respectat măcar, asemeni modelelor europene în materie. Astfel, guvernul a ajuns la concluzia că Legea salarizării unice din 2010 trebuie revizuită, alături de implementarea unor măsuri complementare printre care menţionăm: recalcularea pensiilor diminuate în mod nedrept de guvernul P.D.L. şi mărirea alocaţiilor de stat pentru copii, ca o măsură reparatorie faţă de sărăcia generată de P.D.L. care a condus la adâncirea suferinţei umane. 

Una din principalele măsuri vizate de Guvernul Ponta a fost menţinerea măsurii creşterii salariului minim pe economie cu 75 lei/semestru, ajungându-se la un target pentru 2016 de 1.200 lei salariul minim. Ca urmare a acestui calendar de creştere a salariului minim pe economie, peste 19 clase de salarizare au ajuns să se suprapună. Guvernul Ponta este decis să respecte munca bugetarilor şi să ofere acestora o motivaţie suplimentară, fie că vorbim de sitemul public sanitar, de asistenţa socială, de învăţământ sau de administraţia publică locală şi centrală.

Dragi colegi, grupul de lucru format din reprezentanţi ai Ministerelor Muncii, Finanţelor şi Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în urma analizei ultimelor date economice, a ajuns la concluzia că diminuarea evaziunii fiscale şi creşterea colectărilor la bugetul statului pot susţine creşterea salariilor în domeniul bugetar, având ca scop stimularea consumului şi pe cale de consecinţă, creşterea economică. Conform noului proiect al legii salarizării unice, numărul de clase de salarizare din sistemul bugetar va fi redus de la 111 la doar 5 clase, criteriul fundamental de construire a căştigului salarial fiind reprezentat de studiile realizate. În acest moment, conform datelor publicate de Ministerul condus de doamna ministru Rovana Plumb, un număr de 923.000 de bugetari au un salariu net de sub 1.250 lei, un salariu care nu corespunde nivelul studiilor făcute şi nici care să poată permite un trai decent. 

Noua lege a salarizării unice vine cu un element de noutate care are ca scop tratarea cu respect a categoriilor profesionale care au investit timp şi resurse în pregătirea profesională. Astfel, sunt propuse un număr de 5 categorii salariale corespunzătoare nivelului de studiu deţinut, anume: categoria necalificaţilor, categoria celor cu studii medii dar fără B.A.C., categoria celor cu studii medii şi postliceale, categoria celor cu studii superioare de scurtă şi lungă durată şi categoria celor cu specializări masterale şi doctorale. 

Numai aşa, dragi colegi, putem construi o politică corectă faţă de bugetari, oferindu-le acestora respectul datorat muncii depuse de ei, fără să fie umiliţi şi etichetaţi negativ, pentru că acești oameni asigură în acest moment capacitatea funcţională a statului roman, fără sa fie recompensaţi cu câştiguri salariale corespunzătoare omologilor lor din Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Deputat P.S.D. 

Sorin Avram Iacoban

Colegiul 10, Iaşi

Bucureşti - Declaraţia politică: "Sporul natural negativ al populaţiei ameninţă stabilitatea României"

         Una dintre priorităţile României ar trebui să vizeze natalitatea. Este o problemă pentru care ar trebui creată şi adoptată în cel mai scurt timp o strategie la nivel naţional. 

Distinse domnule Preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi !   

Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată:

          Sporul natural negativ al populaţiei ameninţă stabilitatea României

Dragi colegi, trecerea la o economie şi la o dimensiune socială modernă după 1989 a adus cu sine şi unele aspecte negative care pun în mare pericol stabilitatea statului român şi aici mă refer la sporul natural negativ al populaţiei. Este cunoscut faptul că trecerea societăţii la o economie modernă duce cu sine şi la instalarea fenomenului de scădere a natalităţii dar şi de scădere a mortalităţii. Numai că în ţara noastră, scăderea natalităţii a avut o curbă descendentă foarte periculoasă, la acesta concurând şi scăderea fertilităţii precum şi scăderea numărului de căsătorii, iar  rata mortalităţii nu a reuşit să echilibreze acest proces, dimpotrivă l-a şi forţat, rata mortalităţii înregistrând creşteri periculoase mai ales după 1993. Suntem codaşii Europei in ceea ce priveste rata mortalităţii generale şi in ceea ce priveste rata mortalităţii infantile.

Căsătoria, familia şi religia au pierdut în ultimii 25 de ani din încrederea populaţiei. Mai mult, creşterea utilizării contracepţiei, schimbarea legislaţiei avortului în sensul unui avort nu permisiv ci chiar încurajat, deşi nu ar exista motive de avort terapeutic, au făcut din România o ţară a cărei populaţie scade într-un ritm ameţitor, ultimele statistici prevăzând pentru anul 2050 un maxim de populaţie de 16 milioane de oameni, în cel mai optimist scenariu.

 Reculul fertilităţii este un fenomen general şi a apărut în Europa în primele 3 decenii ale secolului XX. În România, începând cu anul 1966 a avut loc o redresare importantă a natalităţii dar şi o creştere importantă a mortalităţii negative şi infantile, cu toate acestea având un spor pozitiv al populaţiei până în 1993.

             În intervalul 1967-1988 s-a prelungit în România fenomenul de tranziţie demografică prin măsuri pronataliste care au dus la conceptul de “Mame eroine” după care brusc, din 1991 scade fertilitatea şi odată cu aceasta natalitatea.

             Factorii acestei scăderi periculoase nu au fost diferiţi de cei înregistraţi în Europa şi anume progresul economic şi social constant care a determinat emanciparea femeii, participarea acesteia la viaţa economică dar şi costul ridicat de creştere a copilului la care s-au adăugat cauze care ţin de specificul tranziţiei româneşti şi aici mă refer la educaţie precară şi sărăcie.

Dacă în perioada 1947-1955 natalitatea înregistra valori foarte ridicate de 25,6 nou născuţi la 1.000 de locuitori, în 1965, datorită unei legislaţii permisive a avortului şi datorită altor cauze deja enumerate, rata natalităţii scăzuse îngrijorător la doar 14,3 nou născuţi la 1.000 de locuitori. Evident, conducerea ţării de atunci a luat o serie de măsuri radicale pentru a revigora natalitatea, cea mai radicală fiind interzicerea avorturilor. Astfel, în primii ani după aceste măsuri, rata natalităţii se situa din nou la un nivel încurajator de 27,4 în 1967 şi  de 26,7 în 1968 la 1.000 de locuitori, numărul copiilor nou născuţi   într-un an fiind undeva în jur de 520.000 de copii.

  Între 1980 şi 1989 rata natalităţii scade dar se menţine încă la un nivel încurajator între 14 şi 18 copii nou născuţi la 1.000 de locuitori, numărul total al naşterilor pe parcursul unui an de zile fiind undeva la valoarea de 400.000 de naşteri.

  După 1989, am importat din Europa cele mai proaste exemple care au dus, în mod inevitabil, la prăbuşirea procentului natalităţii. Evident, românii au îmbrăţişat cele mai proaste modele sociale pe care le-a putut exporta Europa şi aici mă refer la un număr foarte mic de copii aduşi pe lume, naşterile la o vârstă înaintată, ignorând pericolele pentru mame şi naşterile din afara căsătoriilor.

   Rata natalităţii a scăzut la 13,6 în 1990, la 9,9 în 2010 şi la 9,4 în 2013.

   Pe segmentul cel mai recomandat pentru prima naştere, anume între 20 şi 24 de ani s-au înregistrat mult mai puţine naşteri decât până în 1990,  procentul coborând de la 37,3 la 1.000 de locuitori la 24,4 la 1.000 de locuitori, ponderea crescând la segmentul de vârstă între 25 şi 39 de ani.

   Scăderea natalităţii de după 1995 a dus şi la creşterea ponderii nou născuţilor de rangul 1 până la 52, 4 % şi la cresterea ponderii nou născuţilor de rangul 2 până la 30,6 %, deşi cu doar câţiva ani înainte de 1995 aceste ponderi nu treceau de 47% respectiv 27%, ceea ce înseamnă că modelul preferat de familie a devenit modelul  cu unul sau maxim 2 copii.

   Înainte de 1990 naşterile în proportie de 96% ,97%  se produceau în căsătorii, fiind foarte important factorul nupţialitate. Dacă la vremea respectivă se înregistra un procent de nupţialitate de 10-12 căsătorii la 1.000 locuitori, după 1994 procentul a scăzut sub 7 căsătorii la 1.000 de locuitori. Aceasta a determinat creşteri îngrijorătoare a vârstelor medii de căsătorie şi de prima naştere, cu cel puţin 3-4 ani.

   Raportat la anul 2010 procentul de naşteri din afara căsătoriilor a crescut îngrijorător de la  4-5 % (1989) la 27,7 %, mai ales la tinerele de sub 25 de ani (în proporţie de 60,2 %) şi mai cu seamă în mediul rural. O altă consecinţă a acestui dezastru demografic a fost şi creşterea abruptă a procentului de naşteri nelegitime.

  Pe aşezare geografică, judeţele din Nord şi Est, mai cu seamă judeţele din Moldova încă înregistrează procente cât de cât decente de natalitate, spre deosebire de zona de Vest şi Sud-Vest unde ne aflăm în pragul unei crize a natalităţii.

   Dacă analizăm indicele de rată a fertilităţii, adică numărul mediu de copii la o femeie, vom vedea că, faţă de 1960 înregistrăm valori la jumătate, ceea ce poate echivala cu un veritabil genocid demografic. Astfel, dacă în 1960 aveam un număr de 2,3 copii la o mama, în 1968, după criticatul decret de interzicere a avorturilor, numărul a crescut la 3,7 copii la o mama, în 1989 aveam încă un număr decent care putea asigura un spor pozitiv de populaţie, anume de 2,2 copii la o mama. După doar 2 ani, în 1991 înregistram un număr de 1,6 copii la o mama iar în 2010 de 1,3 copii la o mama, ţinând cont că orice valoare de sub 2 copii la o persoană de sex feminin înseamnă spor negativ de populaţie.

   Ca şi o concluzie, România este pe antepenultimul loc la rata natalităţii în lume, cu un număr actual de 9,3 naşteri la 1.000 de locuitori, procente mai mici cu doar 8 naşteri la 1.000 de locuitori găsind în Germania şi Japonia. În schimb, în Franţa şi Marea Britanie procentul este de 13 naşteri la 1.000 de locuitori, Suedia 12 naşteri la 1.000 de locuitori, Finlanda, Olanda şi Belgia câte 11 naşteri la 1.000 de locuitori şi Irlanda câte 16 naşteri la 1.000 de locuitori.

   Dacă am fi menţinut procentul de naşteri din 1960 sau măcar cel din 1989, cu siguranţă eram pe primul loc în Europa la rata natalităţii.

   În ceea ce priveşte rata mortalităţii, aceasta în loc să scadă, aşa cum se întâmplă în lumea civilizată,  a crescut în mod îngrijorător. Dacă în anul 1984 aveam o rată a mortalităţii de 10,3 decese la 1.000 de locuitori, în 1996 numărul a ajuns la 12,7 decese la 1.000 de locuitori, în zilele noastre procentul fluctuând între 11,7 şi 12,1 deşi media europeană este undeva la 9,6 persoane la 1.000 de locuitori.

   Singurul lucru pozitiv pentru România este că speranţa medie de viaţă a crescut de la sub 70 de ani în anii ̓90 la 74,26 de ani în 2010 şi la 75 de ani în 2012 însă totuşi cu mult sub media europeană de 80 de ani.

  Dacă în 1990 încă aveam un spor pozitiv al populaţiei, înregistrând o rată a natalităţii de 13,6 şi o rată a mortalităţii de 10,6 la 1.000 de locuitori, din 1993 am înregistrat numai spor natural negativ de populaţie în mod constant. Astfel, pentru anul 1993 o rată a natalităţii de 11 căreia îi corescpunde o rată a mortalităţii de 11,6,  pentru anul 1999 o rată a natalităţii de 10,4 căreia îi corespunde o rată a mortalităţii de 11,8, pentru anul 2006 o rată a natalităţii de 10,2 căreia îi corespunde o rată a mortalităţii de 12, iar în 2012 avem înregistrată o rată a natalităţii de 9,4 careia îi corespunde o rată a mortalităţii de 12, toate aceste valori fiind calculate la 1.000 de locuitori.

  Dragi colegi, am abordat această temă deoarece sporul  natural negativ de populaţie în tendinţa abruptă care se manifestă în România, aduce cu sine trei foarte mari pericole:

1.   Pune în pericol major fondul de pensii.

2.   Declinul demografic scade P.I.B. .

3.   Raportat pe plan mediu şi lung, declinul major demografic pune în pericol siguranţa naţională.

Cred că ar trebui să ne preocupe, ca o urgenţă naţională, stabilirea unei strategii concrete de sprijinire a natalităţii şi de reducere a mortalităţii generale şi a mortalităţii infantile. Ca şi constanţă negativă a acestor două criterii suntem în ultimele 3 state din Europa, ceea ce nu este un motiv de mândrie. Şi nu în ultimul rând, trebuie să asigurăm generaţiilor viitoare un stat care să nu se prezinte “vlăguit şi îmbătrânit”, pentru că în caz contrar, generaţiile viitoare vor găsi România doar pe harta secolelor trecute, lucru pe care nu ni-l dorim şi pentru care trebuie să luăm măsuri urgente.

Vă mulţumesc!

Deputat PSD

Sorin Iacoban

Colegiul 10, Iaşi